rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 20 iunie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Iohannis: Summitul B9, un format foarte important pentru NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că Summitul B9 este un format foarte important pentru Alianţa Nord-Atlantică, iar omologul său polonez, Andrzej Duda, a afirmat că prezenţa la aceste discuţii a şefului administraţiei americane, Joe Biden, şi a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, evidenţiază suplimentar că situaţia din Europa Centrală şi de Est merită să fie privită cu atenţie deosebită.

Klaus Iohannis, Andrzej Duda

Cei doi preşedinţi au fost întrebaţi într-o conferinţă de presă comună, la Palatul Cotroceni, despre prezenţa la Summitul Formatului Bucureşti (B9) a preşedintelui SUA şi a secretarului general al NATO.

"Acest format B9 este un format din cadrul NATO şi noi ne întâlnim înaintea summiturilor NATO pentru a discuta problemele comune şi specifice. Înainte de a ne aduna, am avut faza de pregătire a acestui summit şi pot să spun că sunt foarte bucuros că atât preşedintele Statelor Unite ale Americii, domnul Joe Biden, cât şi secretarul general al NATO, domnul Jens Stoltenberg, au acceptat invitaţia mea de a ni se alătura în discuţiile Formatului B9. Pentru noi, Parteneriatul strategic cu SUA şi apartenenţa la NATO sunt esenţa securităţii noastre naţionale şi, în consecinţă, locul preşedintelui SUA şi al secretarului general al NATO în aceste discuţii este natural şi, de aceea, cred că este un format care este foarte important pentru NATO, un format care este foarte important pentru România, este foarte important pentru Polonia", a spus Iohannis, scrie Agerpres.

El a precizat că în cadrul Summitului B9 vor fi discutate şi chestiunile legate de Ucraina. "Flancul estic, problemele specifice de pe Flancul estic sunt temele prioritare despre care discutăm în cadrul B9, împreună cu poziţiile pe care le vom adopta în cadrul Summitului NATO", a explicat şeful statului.

"Eu n-aş spune că este un format B9 plus, pentru că B9 este parte din NATO, iar secretarul general NATO şi preşedintele Statelor Unite, de asemenea, reprezintă o parte NATO, poate chiar cea mai importantă, deci nu este un format B9 plus datorită prezenţei lor. Este doar o prezenţă a unor prieteni la o întâlnire în cadrul NATO, chiar dacă se referă la această parte a Europei, dar noi nu ne separăm de rest. Şi vreau să fie foarte bine înţeles că noi întotdeauna ne aplecăm asupra chestiunilor importante pentru noi, dar nu uităm niciodată că regula generală în NATO este regula celor 360 de grade. Deci, toate zonele de ameninţări potenţiale, chiar şi cele mai îndepărtate de noi sunt luate în vedere, sunt importante pentru noi şi le luăm în calcul întotdeauna. Suntem gata să acţionăm, să reacţionăm, să colaborăm, să aducem ajutor aliat în orice moment. (...) Prezenţa preşedintelui SUA şi a secretarului general al NATO (...) arată că formatul B9 este un forum important în cadrul Alianţei la care discută chestiuni legate de securitate, iar faptul că participă cei doi subliniază doar suplimentar că situaţia din această parte a Europei este o situaţie care merită să fie privită cu atenţie deosebită", a spus, la rândul său, Andrzej Duda.

El a adăugat că atât chestiunea Ucrainei, cât şi drumul acestei ţări către NATO, securitatea sa şi securitatea Flancului Estic vor avea cu siguranţă locul lor şi o importanţă "deosebită" la Summitul NATO de la Bruxelles.

"Deci, cu atât mai mult este important ca aceste chestiuni să fie bine discutate astăzi şi să fim bine pregătiţi pentru a ne putea prezenta o poziţie comună. Şi-a demonstrat eficienţa acest format şi aş putea spune că i-a şi impresionat pe aliaţii noştri faptul că noi, statele din Europa Centrală şi de Est, suntem foarte serioşi în ceea ce priveşte politica pe care o facem în cadrul Alianţei, cât şi în ceea ce priveşte responsabilităţile pe care le avem fiecare în cadrul acestei alianţe", a declarat preşedintele Poloniei.

Preşedintele SUA, Joe Biden, şi secretarul de stat american Antony Blinken participă luni, prin videoconferinţă, la Summitul Formatului Bucureşti (B9) găzduit de preşedintele Klaus Iohannis, împreună cu omologul său polonez, Andrzej Duda. De asemenea, vor participa prin videoconferinţă ceilalţi şefi de state din Formatul Bucureşti, precum şi secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg.

Formatul Bucureşti (B9) este o iniţiativă lansată de preşedintele Klaus Iohannis şi de preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda, la care participă statele membre NATO situate pe Flancul estic al Alianţei: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria.

Primul Summit B9 a fost organizat la Bucureşti în noiembrie 2015. Reuniunile ulterioare la nivel înalt au avut loc la Varşovia (8 iunie 2018) şi Kosice (28 februarie 2019).

marţi, 11 mai 2021498
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
Comentarii
mai mult...Politică
19 iun 19:18PoliticăCîţu: Puterea de cumpărare a crescut

Premierul Florin Cîţu a declarat vineri, la Deveselu, întrebat despre creşterile de preţuri, că puterea de...357

19 iun 00:00PoliticăOrban: Stolojan nu a putut plăti cotizaţia la partid dintr-o eroare de soft - este extrem de grav346
19 iun 00:00PoliticăCiolacu: Suntem pregătiţi să preluăm o eventuală guvernare350
19 iun 00:00PoliticăRafila: Fără să atingă ţintele asumate pe vaccinare, premierul a constatat că pandemia nu mai evoluează

Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat vineri că ţintele pe care şi le-a asumat Guvernul pentru campania de...308

19 iun 00:00PoliticăBogdan Chiriţoiu - numit pentru un nou mandat în funcţia de preşedinte al Consiliului Concurenţei294
19 iun 00:00PoliticăSorin Grindeanu: Alegerile locale parţiale par să aibă mize mici, dar sunt un semnal292
19 iun 00:00PoliticăEuroparlamentarul Gheorghe Falcă cere transparenţă privind achiziţionarea vaccinurilor COVID-19

Europarlamentarul Gheorghe Falcă, preşedinte al PNL Arad, cere Comisiei Europene şi statelor membre ale Uniunii...289

19 iun 00:00PoliticăBarna: Mă îndoiesc că Ciolacu îşi face speranţe că vreun parlamentar USR-PLUS ar sprijini gluma de moţiune de cenzură300
19 iun 00:00PoliticăRafila: OUG privind transferul paturilor spitaliceşti va duce la scăderea finanţării spitalelor publice249
19 iun 00:00PoliticăPSD: Guvernul fură de la copii; minte că n-are bani şi renunţă la taxe în favoarea corporaţiilor

Partidul Social Democrat susţine că Guvernul "fură din buzunarele copiilor" bani care li s-ar cuveni acestora conform...285

19 iun 00:00PoliticăAEP: Material video de informare privind votul la alegerile parţiale; alegătorii - cu mască de protecţie în secţii262
19 iun 00:00PoliticăProiect: Sancţiunea prestării muncii în folosul comunităţii în cel mult 60 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti246
Vremea
22°21.4° - 22° duminică, 20 iunie 2021
ConstanțaUmiditate: 79%
Vânt: 3.14 m/s
Presiune: 1010 milibari

Loto
6/4939453034384
5/401939426223
joker30362125421
Horoscop
mai mult...SPSportRT
20 iun 00:00SportEuro 2020: Spania vs Polonia 1-1 / Gerard Moreno a ratat un penalty - Ibericii, locul trei în Grupa E

Naționala Spaniei a jucat deja două meciuri la Campionatul European de fotbal, dar încă nu a obținut prima victorie...149

20 iun 00:00SportEuro 2020: Germania, victorie spectaculoasă în fața campioanei en-titre (4-2 vs Portugalia)

Cu spatele la zid după ce a pierdut în fața Franței, Germania a reușit o victorie spectaculoasă în fața...154

20 iun 00:00SportEuro 2020: Surpriza turneului - Ungaria, egala campioanei mondiale (1-1 vs Franța)

Naționala Franței, campioana mondială en-titre, a fost ținută în șah de selecționata Ungariei, sâmbătă, pe...120

20 iun 00:00SportITF Nottingham: Monica Niculescu și Gabriela Ruse, campioane în proba de dublu

Perechea Monica Niculescu/Gabriela Ruse a câştigat, sâmbătă, turneul ITF de la Nottingham, cu premii totale de...241

Local
19 iun 23:11LocalEXERCIȚIU! Pompierii constănțeni, solicitați la Brigada 9 Mecanizată Mărășești

Militarii Brigăzii 9 Mecanizată „Mărăşeşti” au executat un exercițiu de tip STX în comun cu detașamentul de...460

19 iun 23:11LocalMÂNZ căzut într-o fântână, SALVAT de POMPIERI

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitaţi să intervină vineri, 18 iunie, pentru salvarea unui animal...526

19 iun 23:11LocalProgramul Spitalului Județean Constanța, de RUSALII

505

19 iun 23:11LocalCoronavirus: 417 persoane, verificate de polițiștii constănțeni, în ultimele 24 de ore

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii...431

19 iun 16:43Local„Dacă nu-ți retragi plângerea pentru FURT, vor apărea poze indecente cu fiica ta”

Maricica Gabriela Mantu a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi...5166

19 iun 11:51LocalPANICĂ! Bărbat ÎNJUNGHIAT în zona GÂTULUI, la Constanța

Cadrele medicale au fost solicitate să intervină, vineri, 18 iunie, în municipiul Constanța, fiind vorba de o...9731

19 iun 23:12LocalITM CONSTANȚA a aplicat amenzi în valoare de 28.000 de lei pentru NERESPECTAREA prevederilor LEGALE

Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii stabilite prin lege cât și prin Programul Cadru de...782

19 iun 23:12LocalMarian SĂRĂCILĂ află, în câteva zile, PEDEAPSA în dosarul FONDURILOR EUROPENE

Dosarul fostului viceprimar din Tuzla, Marian Sărăcilă, se află în atenția judecătorilor Curții de Apel...2347

19 iun 23:12LocalALERTĂ în cartierul Henri Coandă: o persoană a dat FOC la HÂRTII și TEXTILE în CASĂ!

1615

Politică
Interviuri
10 iun 09:38InterviuriVideo! INTERVIU cu Gheorghe Donţu, consilier județean, proaspăt exclus din PSD

Consilierul județean Gheorghe Donțu, proaspăt exclus din PSD, după ce a votat proiectul inițiat de șeful CJ,...1910

9 iun 00:06InterviuriNicoleta PLOSCARU: S-au TREZIT în FUNCȚII și HABAR nu au de NIMIC

Nicoleta Ploscaru, fondatorul Asociației ,,Constanța, dragostea mea”, a acordat un interviu ziarului Replica în...3857

4 iun 00:12InterviuriMihai LUPU: În CONSILIUL Județean era HAOS pe vremea PSD! Video

2756

28 mai 00:18InterviuriAurelian Marin, fost consilier local PSD: FĂGĂDĂU a PIERDUT mandatul din prima zi în care a fost ales PRIMAR! Video

Relaxarea restricțiilor a venit ca o gură de oxigen pentru domeniul HORECA, care a suferit pierderi foarte mari din...2916

15 mai 00:32InterviuriSĂNĂTATEA, preocuparea consilierului local PNL Adriana CÂMPEANU!

Adriana Câmpeanu (PNL) se află la cel de-al doilea mandat în Consiliul Local Municipal Constanța. Continuă drumul...1843

14 mai 00:33InterviuriLucian LUNGOCI, deputat PSD: Nu credeam că o să ajungem să DEPĂȘIM numărul orelor de AMBUTEIAJE din București

2442

Monden
19 iun 00:00MondenCatalogul muzical al DJ-ului francez David Guetta, cumpărat de către Warner Music

Warner Music Group a anunţat joi că va cumpăra catalogul muzical al faimosului DJ francez David Guetta din ultimele...280

19 iun 00:00Monden„Billie Jean“, primul videoclip al cântăreţului Michael Jackson care depăşeşte 1 miliard de vizualizări pe YouTube

"Billie Jean" a devenit în această lună primul videoclip al cântăreţului american Michael Jackson care a depăşit...265

19 iun 00:00MondenDiana Ross va lansa „Thank You“, primul ei album de studio cu piese originale după două decenii

227

19 iun 00:00MondenBob Dylan va susţine primul său concert difuzat în streaming

Primul concert susţinut de Bob Dylan în timpul pandemiei de COVID-19 va avea loc pe 18 iulie sub forma unui show...235

19 iun 00:00MondenFilmul „The Novice“, povestea unei studente LGBT, marele câştigător al Festivalului Tribeca 2021

Filmul "The Novice", povestea unei studente din comunitatea LGBT care se alătură echipei de canotaj a universităţii...245

19 iun 00:10MondenAnamaria Prodan îl contrazice pe Reghecampf, după ce acesta a spus că divorțează: „Nici nu se pune problema”

1044

Mapamond
19 iun 00:00MapamondCoronavirus - UNDP: Statele care blochează suspendarea brevetelor pentru vaccinuri îngreunează lupta împotriva pandemiei

Germania şi alte state încetinesc lupta globală împotriva pandemiei de COVID-19 prin blocarea suspendării...239

19 iun 00:00MapamondDouă persoane ucise într-un atac armat într-un oraş din vestul Germaniei

Două persoane, un bărbat şi o femeie, au fost ucise joi într-un atac armat comis în centrul oraşului Espelkamp din...236

19 iun 00:00MapamondSUA: Curtea Supremă refuză să anuleze legislaţia Obamacare

243

19 iun 00:00MapamondCoronavirus: Peste 10.000 de cazuri în 24 de ore în Regatul Unit, o premieră din februarie

Autorităţile sanitare britanice din domeniul sănătăţii au înregistrat joi 11.007 noi cazuri de contaminare cu...265

19 iun 00:00MapamondStare de urgenţă decretată în Crimeea în urma inundaţiilor grave

Autorităţile din Crimeea (peninsulă ucraineană anexată de Moscova în 2014) au declarat joi stare de urgenţă...315

19 iun 12:04MapamondExplozie de cazuri de Covid la Moscova: Noi variante suspectate

494

Sănătate
19 iun 02:08SănătateBaciu: Vor exista resurse la nivel european pentru combaterea cancerului

România va dispune de resurse suplimentare de finanţare pentru combaterea cancerului, iar în Parlament se lucrează...222

19 iun 00:00SănătateGheorghe (CNAS): Reglementarea contribuţiei personale va aduce transparenţă şi va stimula competiţia în sistemul medical

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Adrian Gheorghe, a declarat, joi, că este nevoie să se...224

19 iun 00:00SănătateMihăilă: În PNRR sunt 150 milioane euro în ajutorul spitalelor pentru prevenirea infecţiilor nosocomiale

196

19 iun 00:00SănătateMetode naturale de ameliorare a simptomelor de menopauză

Menopauza se declanșează în jurul vârstei de 50 de ani la cea mai mare parte din femei, iar aceasta poate dura...248

19 iun 00:00SănătateMulte boli cronice, conectate cu consumul de alimente inflamatorii

Nu este un secret că alimentația poate să aibă efecte pozitive sau negative asupra stării de sănătate. Consumul...248

19 iun 02:11SănătateTranspirația excesivă a feței și a capului: de ce apare și cum se tratează?

Transpirația este un proces sănătos și natural, dar unii oameni transpiră în exces în zona feței și a capului,...361

19 iun 01:52SănătateIoana Mihăilă: Au fost distribuite 87.000 de teste antigen rapide pentru testarea în farmacii

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat joi că în cursul acestei săptămâni au fost distribuite la...288

19 iun 01:39SănătateOMS dă ALERTA: monitorizează o TULPINĂ covid care e rezistentă la anticorpi și care se transmite RAPID

O variantă a coronavirusului care s-a manifestat până acum îndeosebi în America Latină se află în prezent sub...1121

19 iun 01:41SănătateDupă SCANDALUL cu AstraZeneca, Comisia Europeană anunță probleme și cu Johnson&Johnson

908

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT