Ionuț Moșteanu și-a dat demisia din funcția de Ministru al Apărării, după scandalul diplomei
Ionuț Moșteanu și-a dat demisia din funcția de Ministru al Apărării, după scandalul diplomei
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestIonuț Moșteanu și-a dat demisia după izbucnirea scandalului legat de neclaritățile din CV. Moșteanu și-a prezentat demisia în cadrul Biroului Național al USR care s-a întrunit vineri, de la ora 12:00.
”Mi-am depus astăzi demisia din funcția de ministru al Apărării Naționale.
Am discutat cu președintele, cu premierul, cu președintele partidului, cu o parte dintre colegii din USR și le mulțumesc pentru susținere și încredere.
Fac acest gest cu asumare și respect față de Armata Română.
România și Europa sunt sub asaltul Rusiei. Securitatea noastră națională trebuie apărată cu orice preț. Nu vreau ca discuțiile despre formarea mea și greșelile pe care le-am făcut acum mulți ani să-i distragă de la misiunea grea pe cei care conduc acum țara.
Le mulțumesc tuturor colegilor pentru munca depusă în aceste cinci luni.
Am depus jurământul ca ministru al Apărării în urmă cu cinci luni și, de atunci, am respectat întocmai ce am jurat cu mâna pe Biblie.
Am jurat să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru a avea o Armată bine dotată, mai bine motivată și mai bine înzestrată. Și am făcut asta în fiecare zi - am întărit relațiile cu aliații, am urmărit și accelerat programele de înzestrare, am dat un mesaj clar împotriva băieților deștepți cu interese în domeniu, am îmbunătățit cadrul legal, am apărat drepturile celor care servesc patria.
Vă mulțumesc pentru încredere, pentru mesaje și pentru răbdare.
Mulțumesc și familiei mele pentru susținerea necondiționată în aceste luni, fără de care mi-ar fi fost imposibil să-mi exercit mandatul.
Am făcut acest pas cu toată conștiința unui om care iubește țara pe care o servește.
Și un gând despre viitor - România este prinsă între unii care au capturat-o și sunt mutați la banii publici și unii care vor să îi dea foc și să o abată de la parcursul proeuropean și euro-atlantic. La mijloc sunt câțiva oameni buni (buni, nu perfecți) care țin echilibrul și direcția corectă - Nicușor Dan, Ilie Bolojan, colegii din USR, de multe ori cu sacrificii enorme. Ei merită în continuare sprijinul și încrederea noastră, a tuturor, poate chiar mai mult decât până acum. ” a transmis Ionuț Moșteanu.
Neclaritățile din CV-ul lui Moșteanu
În primele poziții publice pe care le-a ocupat, consilier la Ministerul Transporturilor și membru în mai multe CA-uri, în CV-ul lui Ionuț Moșteanu apare facultatea Athenaeum, în timp ce acum apare Bioterra, scrie Libertatea. Atheneum a negat că l-a avut student pe actualul ministru al Apărării.
Moșteanu a ocupat, în 2015 – 2016, funcția de consilier de ministru în Ministerul Transporturilor și de membru în CA al unor companii de stat, funcții care necesitau, conform legii de atunci, studii superioare.
Ministrul și-a trecut atunci în CV-ul său că a studiat, între 1996 și 2000, Management, la universitatea privată Athenaeum din București. După cum reiese din acest CV, diploma de la Athenaeum era singura diplomă universitară pe care o deţinea Moşteanu, în perioada respectivă.
Într-un răspuns pentru Libertatea, Universitatea Athenaeum a negat că Moșteanu i-a fost student și că specializarea Management nu era activă în acei ani, fiind autorizată abia în anul 2020. CV-ul în care era trecută Universitatea Athenaeum a fost șters de pe site-ul Tarom, la porțiunea care conținea prezentarea lui Moșteanu, ca membru în Consiliul de Administrație.
După ce a devenit parlamentar, în versiuni ulterioare ale CV‑ului, Moșteanu a trecut că a urmat studiile unei alte universități private: Universitatea Bioterra, între 1996-1999, studii pe care le-a finalizat în 2015.
Cine îi ia locul lui Moșteanu!
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că ” Am luat act de demisia domnului Ionuț Moșteanu din funcția de ministru al Apărării Naționale și vicepremier al guvernului României.
Îi mulțumesc pentru activitatea depusă în exercitarea mandatului. Îi voi propune președintelui României ca interimatul funcției să fie asigurat de dl Radu Miruță, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.”
CITEȘTE ȘI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
14.1° Constanța 
















