REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.6° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
17.6° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Ionuţ Negoiţă, achitat definitiv în dosarul legat de insolvenţa clubului Dinamo

Ionuţ Negoiţă, achitat definitiv în dosarul legat de insolvenţa clubului Dinamo

A.F. 14 noiembrie 2022 | 20:25 408

Fostul acţionarul majoritar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a fost achitat definitiv luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru comiterea infracţiunii de complicitate la bancrută frauduloasă, într-un dosar legat de insolvenţa clubului de fotbal.

Ionuţ Negoiţă

Potrivit deciziei Instanţei supreme, Ionuţ Negoiţă a fost achitat în baza art.16 alin.(1) lit.a) din Codul procedură penală, care prevede că "fapta nu există".

În acelaşi dosar au fost achitaţi şi ceilalţi inculpaţi din dosar, respectiv avocatul Valentin Cristian Gheorghiţă, administratorul judiciar Cătălin Andrei Dascăl şi Elena Cosma, acţionar în cadrul societăţii care s-a ocupat de procedura de insolvenţă a clubului.

Cei patru primiseră decizii de achitare şi la Curtea de Apel Bucureşti (instanţa de fond), deosebirea fiind că Instanţa supremă a respins acum şi acţiunile civile formulate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, Primăria Sector 2 - Direcţia Venituri Buget Local Sector 2, Administraţia Fondului pentru Mediu şi Institutul Naţional de Medicină Sportivă, scrie Agerpres.

În dosarul trimis în instanţă în decembrie 2017, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti susţinea că, în calitate de administrator special al societăţii Dinamo 1948 SA, în cadrul procedurii de insolvenţă, la data de 22 octombrie 2014, în momentul în care a semnat planul de reorganizare şi a făcut prezentarea şi evaluarea activelor aflate în patrimoniul societăţii Dinamo 1948 SA, avocatul Valentin Cristian Gheorghiţă a ascuns o parte din activele acestei societăţi, cu o valoare contabilă netă de 16.863.011 lei şi o valoare reală de 5.179.032 lei, formate din stocuri în valoare de 504.158 lei, creanţe în valoare de 4.449.796 lei şi disponibilităţi băneşti existente în casierie şi conturi la bănci în cuantum de 225.078 lei, în scopul reducerii frauduloase a creanţelor bugetare.

Procurorii menţionau că, pentru aprobarea şi implementarea frauduloasă a planului de reorganizare, întocmit în fals, avocatul Valentin Cristian Gheorghiţă ar fi beneficiat de sprijinul lui Ionuţ Negoiţă, care, la data de 17.11.2014, în scopul de a frauda bugetul de stat, respectiv pentru a reduce în mod fraudulos creanţele bugetare, a votat atât direct, cât şi indirect (prin intermediul societăţilor pe care le controla) pentru aprobarea planului de reorganizare propus de administratorul special, cunoscând că în acest plan nu erau cuprinse active cu o valoare contabilă netă de 16.863.011 lei şi o valoare reală de 5.179.032 lei.

Elena Cosma era acuzată că, în calitate de asociat în cadrul societăţii ZRP Insolvency SPRL, în cursul lunii octombrie 2014, a întocmit în fals planul de reorganizare a societăţii Dinamo 1948 SA, prin omisiunea (ascunderea) unor active cu o valoare contabilă netă de 16.863.011 lei şi o valoare reală de 5.179.032 lei, despre care avea cunoştinţă, în scopul de a frauda creditorii bugetari.

De asemenea, administratorul judiciar Cătălin Andrei Dascăl era acuzat că, în calitate de administrator judiciar al societăţii Dinamo 1948 SA, începând cu data deschiderii procedurii de insolvenţă, adică 11 iunie 2014, i-a sprijinit, prin diverse activităţi, pe reprezentanţii societăţii Dinamo 1948 SA, respectiv pe avocatul Valentin Cristian Gheorghiţă şi pe Ionuţ Negoiţă în acţiunea de fraudare a creditorilor bugetari.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272