REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.3° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
16.3° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Iordache i-a invitat pe medgidieni să îi spună pe ce să cheltuie banii oraşului

Iordache i-a invitat pe medgidieni să îi spună pe ce să cheltuie banii oraşului

Replica API 7 februarie 2015 | 02:27 248

Dezbatere publică

Dezbatere publică

Primarul de la Medgidia, Marian Iordache, ar putea deveni campionul incontestabil al dezbaterilor publice. Lună de lună, Iordache binevoieşte să-şi invite concetăţenii la discuţii pe diverse teme. Ce mai facem cu cimitirul, pe unde mai plimbăm oile, cât de înalte să fie gardurile, ce culoare să aibă vopseaua pentru pomi şi ce părere mai aveţi despre popi. De data aceasta, Iordache a avut de-a face cu teme serioase: bugetele Medgidiei. Astfel, joi, a avut loc dezbaterea publică în cauză la Casa de Cultură „I. N. Roman”, din localitate, unde s-a discutat despre bugetul local de venituri şi cheltuieli al municipiului Medgidia, pentru anul 2015, bugetul de venituri şi cheltuieli al Spitalului Municipal Medgidia, pentru anul 2015 şi bugetul de venituri şi cheltuieli al SC APOLLO ECOTERM SRL Medgidia, pentru anul 2015. Potrivit Primăriei Medgidia, la dezbatere au participat aproximativ 60 de persoane, cetăţeni ai municipiului, consilieri locali, angajaţi ai Primăriei Medgidia, ai DGDPP, Apollo Ecoterm SRL, ai Poliţiei Locale, reprezentanţi din conducerea Spitalului Municipal şi, cu această ocazie, Iordache a precizat că priorităţile anului sunt reprezentate de dezvoltarea locală cu ajutorul proiectelor U.E., investiţii noi pentru crearea de locuri de muncă, îmbunătăţirea infrastructurii rutiere, protecţia cetăţenilor şi a mediului, funcţionarea la nivel cantitativ şi calitativ superior a serviciilor publice, susţinerea educaţiei, sănătăţii, culturii, sportului şi cultelor.

Potrivit primarului Iordache, proiectele anului 2015 sunt următoarele: reabilitare, modernizare străzi, pod rutier, parcări şi staţii de transport în comun, iluminat public (dezvoltare reţea), parcuri energetice (eoliene şi fotovoltaice), fabrică de energie din biomasă, investiţii private, reabilitarea infrastructurii, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea Ambulatoriului Policlinicii Medgidia din cadrul Spitalului Municipal, reabilitare, modernizare spaţii verzi în municipiul Medgidia.

Pentru anul 2015, se estimează că municipiul Medgidia va avea la dispoziţie surse derulate prin bugetul local în valoare de peste 103 milioane lei, în următoarea structură: aproximativ 58 milioane lei pentru funcţionare şi peste 45 milioane lei pentru dezvoltare. De asemenea, totalul veniturilor previzionate pentru Spitalul Municipal în acest an este de peste 22 milioane lei, iar APOLLO ECOTERM S îşi propune să realizeze venituri în cuantum de aproape 7 milioane lei, încasate din furnizarea energiei termice, din activitatea de întreţinere a spaţiilor verzi şi a drumurilor.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272