REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mie., 1 Mai 2024
Anul XX Nr. 6716
17.4° Constanța Miercuri, 1 Mai 2024 Anul XX Nr. 6716
 

Iordache: Parlamentarii care au mers la Roşia Montană şi-au plătit cazarea. Maşinile erau ale Prefecturii

Iordache: Parlamentarii care au mers la Roşia Montană şi-au plătit cazarea. Maşinile erau ale Prefecturii

Replica API 27 septembrie 2013 | 00:00 170

Deputatul PSD Florin Iordache a declarat, joi, că parlamentarii din comisia specială care s-au deplasat la Roşia Montană şi-au plătit cazarea din bani personali, iar maşinile pe care le-au folosit în zonă au fost ale Prefecturii. "Am fost 13 care am mers la Roşia Montană, dintre care domnul Dârzu era din zonă, toţi 12 ne-am plătit cazarea, acesta este documentul privind cazarea. Noi am achitat din bani personali, că după aceea încercăm să le decontăm vedem, dar deocamdată ne-am plătit cazarea. Masa a fost inclusă, masa de dimineaţă, iar singura masă pe care am luat-o în teren a fost la intrarea în mină, cei 12 - pentru că domnul Dârzu nu a intrat cu noi în mină - au servit câte un sendviş. Altă masă acolo cu berbecuţi, cu prostii, ce spun unii, sunt poveşti", a precizat Iordache, membru al comisiei parlamentare speciale privind Roşia Montană. El a mai spus că salopetele le-au fost puse la dispoziţie de colegul lor Ioan Dârzu, iar maşinile folosite au fost cele ale Prefecturii. Florin Iordache a făcut aceste declaraţii înainte de începerea şedinţei comisiei parlamentare speciale privind Roşia Montană.

Treisprezece din cei 19 parlamentari ai Comisiei comune speciale pentru Roşia Montană au vizitat, miercuri, mai multe obiective din zonă, s-au întâlnit cu autorităţile locale, cu opozanţii şi susţinătorii proiectului minier, iar pentru joi au programate discuţii şi consultări la Parlament cu reprezentanţii ONG-urilor şi ai asociaţiilor cu activitate reprezentativă în domeniu şi cu organizatorii protestelor din Piaţa Universităţii.

sursa: mediafax

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272