REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
17.4° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Iordănoaia candidează pentru şefia UMC: „Nimeni nu are nevoie de oameni fricoşi, care după 2 săptămâni de voiaj se cer acasă“

Iordănoaia candidează pentru şefia UMC: „Nimeni nu are nevoie de oameni fricoşi, care după 2 săptămâni de voiaj se cer acasă“

Replica API 2 februarie 2015 | 00:11 186

În campanie pentru postul de rector

În campanie pentru postul de rector

Şeful de lucrări universitare al Universităţii Maritime din Constanţa, dr. Florin Iordănoaia, şi-a anunţat intenţia de a candida la funcţia de rector al instituţiei. „Cu un an înainte de desfăşurarea alegerilor în Universitatea Maritimă din Constanţa, doresc să vă anunţ că am luat decizia de a mă pregăti pentru candidatura la funcţia de rector al acestei universităţi. Universitatea Maritimă are un specific aparte în peisajul universitar şi academic românesc. Motivele pentru care am ales să demarez campania de informare şi mai ales pentru a mă pregăti să preiau conducerea acestei universităţi, le reprezintă dorinţa de a cunoşte toate aspectele şi problemele cu care se confruntă colegii mei, personalul administrativ, dar mai ales, studenţii şi absolvenţii noştri”, a anunţat, duminică, Iordănoaia, care nu s-a putut abţine să amintească de alegerile din 2012, când „fără o dezbatere reală a problemelor universitare, fără să se permită dezbaterea reală, din timp, a planurilor manageriale ale celor doi candidaţi de atunci, această situaţie a favorizat clar o persoană, actualul rector, fără nici o şansă pentru cel de-al doilea candidat”, a mai spus Iordănoaia. Acesta susţine că una dintre principalele probleme ale universităţii se regăseşte la absolvenţii „fricoşi”, care „cer să se întoarcă acasă”. „Problemele principale ale UMC sunt legate de faptul că de la an la an, vin spre facultăţile şi specializările noastre, absolvenţi de liceu, cu o slabă pregătire, cu o motivaţie scăzută, pentru a se pregăti şi învăţa meseria pe care şi-au ales-o, aceea de navigator. Care nu este o meserie uşoară, este o meserie foarte grea, riscantă, dar deosebit de frumoasă şi printre puţinele din lume care mai are o doză mare de aventură. Având în vedere faptul că nu mai avem o flotă naţională, absolvenţii noştri, de la cele trei specializări de Marină (Navigaţie, Electromecanică şi Electrotehnică), vor lucra la bordul navelor străine, ale unor armatori din Europa, din Asia sau America de Nord. Dar toţi armatorii caută oameni bine pregătiţi, serioşi, disciplinaţi. Nimeni nu are nevoie de oameni slab pregătiţi, fricoşi, care după două săptămâni de voiaj, se sperie de greutăţile vieţii pe mare şi cer întoarcerea acasă”, a mai spus Iordănoaia.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272