REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.6° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Irak: Un al şaptelea francez condamnat la moarte pentru apartenenţă la gruparea Stat Islamic

Irak: Un al şaptelea francez condamnat la moarte pentru apartenenţă la gruparea Stat Islamic

Replica API 30 mai 2019 | 00:00 452

Un tribunal din Bagdad l-a condamnat la moarte pe Yassine Sakkam pentru apartenenţă la gruparea jihadistă Stat Islamic (SI), ridicând la şapte numărul francezilor care au fost condamnaţi la pedeapsa capitală în decurs de patru zile în Irak, relatează AFP.

''Recunosc că am jurat supunere (Statului Islamic). Iau un salariu de 70 de dolari'' pe lună, a declarat în cursul audierilor bărbatul în vârstă de 29 de ani, unul dintre francezii din cadrul SI cei mai mediatizaţi.

''În Franţa nu mă interesa nimic, nici Palestina, nici Irakul, nici războiul. Doream doar să câştig bani. Între două pahare (de alcool) şi cocaină, l-am sunat pe fratele meu (din Siria) şi i-am spus: 'Vreau să te văd' '', a povestit el.

Întrebat de judecător unde se află în prezent fratele său, el a răspuns: ''Şi-a detonat încărcătura aflată asupra sa la frontiera irakiană''. ''Regret, cer iertare statului irakian şi victimelor'', a continuat el.

Mai înainte, tot miercuri, acelaşi tribunal l-a condamnat la moarte pe tunisianul Mohammed Berriri (24 de ani), pentru aceeaşi acuzaţie.

Berriri şi Sakkam au fost arestaţi în Siria, apoi transferaţi în ianuarie în Irak împreună cu un grup de 10 presupuşi jihadişti francezi. Şase dintre ei au fost condamnaţi la moarte începând de duminică pentru că au aderat la gruparea Stat Islamic.

Potrivit legii irakiene, cei care au aderat la o organizaţie ''teroristă'' - fie că au luptat sau nu - sunt pasibili de pedeapsa cu moartea. Bagdadul a condamnat deja peste 500 de străini ai grupării Stat Islamic - bărbaţi şi femei -, dar nici unul nu a fost executat până acum.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272