REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.5° Constanța Mie., 8 Mai 2024
Anul XX Nr. 6723
16.5° Constanța Miercuri, 8 Mai 2024 Anul XX Nr. 6723
 

/ Iran: Zeci de credincioşi s-au adunat la mormântul Mahsei Amini, în pofida măsurilor de securitate sporite

/ Iran: Zeci de credincioşi s-au adunat la mormântul Mahsei Amini, în pofida măsurilor de securitate sporite

A.F. 28 octombrie 2022 | 00:00 178

Zeci de credincioşi au sfidat măsurile de securitate sporite şi s-au adunat miercuri la cimitirul din Kurdistanul iranian unde este înmormântată tânăra Mahsa Amini, pentru a-i aduce un omagiu la sfârşitul perioadei de doliu de 40 de zile, relatează AFP.

"Femeie, viaţă, libertate", "Moarte dictatorului", au strigat zeci de bărbaţi şi femei adunaţi la cimitirul Aichi din Saghez, oraşul natal al Mahsei Amini din Kurdistan, în vestul Iranului, potrivit videoclipurilor postate pe reţelele sociale, citează Agerpres.

Mahsa Amini, o kurdă iraniană de 22 de ani, a murit pe 16 septembrie, la trei zile după arestarea sa la Teheran de poliţia moravurilor pentru încălcarea codului vestimentar strict pentru femei, care prevede în special purtarea vălului.

Moartea sa a declanşat o mişcare de protest fără precedent în ultimii trei ani, care continuă în toată ţara. Tinere femei şi eleve se află adesea în prima linie, multe dintre ele cu capul descoperit, dând foc vălurilor islamice şi înfruntând forţele de securitate.

Miercuri, a 40-a zi de la moartea lui Mahsa Amini, marchează sfârşitul perioadei tradiţionale de doliu în Iran.

Potrivit activiştilor pentru drepturile omului, forţele de securitate i-au avertizat pe părinţii tinerei să nu organizeze vreo ceremonie de comemorare, inclusiv la mormântul ei, mergând până acolo încât au ameninţat "viaţa fiului lor".

Imaginile postate online de ONG-ul Hengaw, cu sediul în Norvegia, au arătat o prezenţă masivă începând de marţi seara la Saghez a forţelor de securitate iraniene, care ar fi blocat intrările în oraş.

Cu toate acestea, zeci de locuitori au pătruns în oraş miercuri, traversând pe jos câmpuri, şi pe drumuri, cu maşini şi motociclete, potrivit imaginilor publicate de organizaţia Hengaw.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212