REPLICA ONLINE CONSTANTA

9° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
9° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Israelul autorizează de urgenţă pastila anti-COVID-19 fabricată de Pfizer

Israelul autorizează de urgenţă pastila anti-COVID-19 fabricată de Pfizer

Replica API 29 decembrie 2021 | 17:54 3046

Israelul a autorizat duminică pentru utilizarea de urgenţă antiviralul cu administrare orală Paxlovid, pastilă a companiei farmaceutice Pfizer pentru tratarea coronavirusului, şi a comandat zeci de mii de doze pentru a începe să le administreze bolnavilor din ţară, transmite EFE, conform Agerpres.

Este de aşteptat ca prima livrare a acestui medicament să ajungă în Israel miercuri, a informat Ministerul Sănătăţii din Israel într-un comunicat de presă.

Administraţia Medicamentelor şi Alimentelor din SUA (FDA) a aprobat miercurea trecută folosirea Paxlovid, primul tratament care poate fi administrat la domiciliu şi care se aşteaptă să fie eficient şi împotriva variantei Omicron.

Pastila, administrată sub formă de comprimate, este destinată pacienţilor cu forme uşoare şi până la moderate, în primele trei zile de la apariţia simptomelor. Tratamentul complet include o pastilă la fiecare 12 ore timp de cinci zile.

În fazele doi şi trei ale testelor clinice s-a demonstrat că Paxlovid reduce simptomele grave, spitalizarea şi riscul de deces în 89% din cazuri, atunci când pacienţii primesc medicaţia în fazele incipiente. Potrivit datelor furnizate de Pfizer, eficienţa pastilei nu ar trebui să fie afectată de apariţia noilor variante, inclusiv a variantei Omicron.

Guvernul israelian are încredere că pastila va fi eficientă în a ţine sub control al cincilea val al pandemiei

Premierul israelian Naftali Bennett a declarat în noiembrie că a semnat un acord cu Pfizer pentru achiziţionarea rapidă a medicamentului atunci când acesta va primi aprobarea FDA, iar guvernul israelian are încredere că pastila va fi eficientă în a ţine sub control al cincilea val al pandemiei.

Israelul a fost una dintre primele ţări din lume care a semnat un acord cu Pfizer pentru achiziţionarea vaccinului anticoronavirus, ceea ce a făcut ca acest stat să fie printre primele din lume care şi-a vaccinat cu schema completă cea mai mare parte a populaţiei.

Circa şase milioane de persoane au primit în Israel schema completă de vaccinare şi peste patru milioane au deja şi cea de-a treia doză (booster), pe care ţara a început să o aplice în vară, scrie dcnews.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212