Israelul cere sprijinul SUA „după ce atacă Iranul”
Israelul cere sprijinul SUA „după ce atacă Iranul”
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMinistrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, a afirmat marţi, în cursul unei întrevederi avute la Tel Aviv cu secretarul de stat american Antony Blinken, că ţara sa contează pe sprijinul SUA „după ce atacă Iranul” în represalii la atacul cu rachete al Republicii Islamice asupra Israelului la 1 octombrie.
În cursul întrevederii cu oficialul american „despre agresiunea iraniană şi activităţile teroriste ale Iranului prin intermediul reprezentanţilor săi în Orientul Mijlociu, ministrul israelian a subliniat importanţa ca Statele Unite să sprijine Israelul după ce acesta atacă Iranul”, se arată într-un comunicat al biroului său.
„Acest lucru va consolida descurajarea regională şi va slăbi «axa răului»”, notează sursa citată de AFP, potrivit Agerpres.
Secretarul de stat american Antony Blinken a ajuns marţi în Israel, în prima escală a turneului său în mai multe ţări din Orientul Mijlociu în efortul de a obţine o încetare a focului în Gaza.
Turneul său continuă cu Iordania şi Qatar.
Vizita înaltului diplomat american este cea de-a 11-a în regiune de la atacul mişcării palestiniene islamiste Hamas din sudul Israelului din 7 octombrie anul trecut, care a declanşat războiul din Gaza, şi are loc în condiţiile în care armata israeliană şi-a intensificat campania în enclava palestiniană, precum şi în Liban, unde luptă împotriva miliţiei Hezbollah, susţinută de Iran, potrivit digi24.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.5° Constanța 






.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)