REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.7° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
17.7° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Israelul confirmă intrarea în vigoare a unui armistiţiu cu Jihadul Islamic negociat de Egipt

Israelul confirmă intrarea în vigoare a unui armistiţiu cu Jihadul Islamic negociat de Egipt

Replica API 9 august 2022 | 00:00 899

Israelul a confirmat duminică intrarea în vigoare a unui armistiţiu cu gruparea palestiniană Jihadul Islamic la ora locală 23:30 (20:30 GMT), în a treia zi a ostilităţilor soldate cu zeci de morţi în Fâşia Gaza, transmite AFP preluat de Agerpres.

Israelul confirmă intrarea în vigoare a unui armistiţiu cu Jihadul Islamic negociat de Egipt

Biroul premierului Yair Lapid a declarat că "poate confirma că încetarea focului va intra în vigoare în această seară, la 23:30"."Dacă încetarea focului este încălcată, statul Israel îşi rezervă dreptul de a răspunde ferm", a adăugat prim-ministrul israelian într-un comunicat în care mulţumeşte Egiptului pentru eforturile de a media criza.

Anterior, un oficial al serviciului egiptean de securitate declarase, sub protecţia anonimatului, că "Egiptul face apel la toate părţile pentru o încetare a focului începând de duminică, ora 23:30, ora locală" în Fâşia Gaza, între Israel şi gruparea armată palestiniană Jihadul Islamic.

Imediat după, Jihadul Islamic a informat, într-un comunicat, că va "înceta ostilităţile" din acel moment, în conformitate cu apelul egiptean, dar "a subliniat dreptul său de a răspunde oricărei (noi) agresiuni" israeliene, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere