ISU Dobrogea va alerga pentru Autism
ISU Dobrogea va alerga pentru Autism
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestEveniment
Eveniment
Următoarea echipă înscrisă pentru evenimentul „Alerg 24h pentru Autism Marea Neagră” este echipa ISU Dobrogea. Spre surprinderea organizatorului, ISU Dobrogea venea pregătită cu două echipe, după ce s-au mobilizat pentru eveniment prin toate subunităţile. În final, s-a înscris una singură, deoarece aşa permite regulamentul, dar vor face şi un exerciţiu demonstrativ pe plajă şi vor avea şi un punct medical. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Anca Chiriţă, va alerga alături de pompieri, iar prezent o să fie şi fiul acesteia, care va lua parte, astfel, la o lecţie de viaţă şi solidaritate.
„Nu știu dacă o să fie și domnul Popa, dar o este și el alături de noi. Sigur, colegii o să alerge și pe timp de noapte și ne împărțim pentru 24 de ore. Mă bucur că, spre surprinderea mea, s-au adunat mai mulți decât limita de 24 dintr-o echipă. La un momentdat chiar i-am spus că dacă facem două echipe, se supără cineva. O să rămânem la o singură echipă, până la urmă. O să avem și un moment demonstrativ cu un cort de prim-ajutor și un stand cu pliante și informații despre și oferta educațională”, a declarat Anca Chiriță pentru „Replica”.
Evenimentul are loc pe 22 aprilie, iar punctul de start va fi la Piațeta Perla, din Mamaia, traseul propriu-zis fiind Vila nr. 1 Radio Constanța - Cafe del Mar (retur), prin bucle la fiecare trei kilometri.
Claudia CORBU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.