Italia a decretat stare de urgență din cauza secetei
Italia a declarat luni stare de urgenţă în cinci regiuni din nord şi a anunţat deblocarea unui fond de 36,5 milioane de euro pentru a face faţă secetei care a lovit câmpia fluviului Po de câteva săptămâni.
Cabinetul a aprobat instituirea stării de urgenţă în Emilia-Romagna, Friuli-Veneţia Giulia, Lombardia, Veneto şi în Piemont până la 31 decembrie, a anunţat guvernul într-un comunicat citat de AFP și Agerpres.
Peninsula Italică se confruntă cu un val de căldură neobişnuit de timpuriu însoţit de lipsa precipitaţiilor, în special în câmpia agricolă a fluviului Po, lovită de cea mai gravă secetă din ultimii 70 de ani.
Starea de urgenţă are ca scop să acorde "mijloace şi competenţe extraordinare" pentru a asigura punerea în practică a intervenţiilor urgente necesare garantării siguranţei publice, reparării daunelor suportate de bunurile publice şi private şi condiţiilor normale de viaţă ale populaţiei.
Potrivit celui mai mare sindicat agricol din ţară, Coldiretti, seceta ameninţă peste 30% din producţia agricolă naţională şi jumătate din fermele din câmpia fluviului Po, unde se produce în special şunca de Parma.
Lacurile Maggiore şi Garda au niveluri de apă sub normal pentru această perioadă a anului, în timp ce mai la sud nivelul râului Tibru care curge prin Roma a scăzut şi el. Fluviul Po reprezintă cel mai mare rezervor de apă din peninsulă, o mare parte a acesteia fiind folosită de agricultori.
În ultimele zile, mai multe municipalităţi au anunţat măsuri restrictive: Verona, un oraş de un sfert de milion de locuitori, a raţionalizat astfel utilizarea apei potabile, în timp ce Milano a decis să-şi închidă fântânile decorative.
O altă consecinţă a secetei: producţia de energie hidroelectrică a scăzut semnificativ, în condiţiile în care instalaţiile hidroelectrice, situate în cea mai mare parte în masivele muntoase din nordul Italiei, produc aproape 20% din energia din această ţară. Acest anunţ intervine la o zi după moartea a cel puţin şapte persoane în prăbuşirea unui gheţar în Alpii italieni, "fără îndoială" legată de încălzirea globală, potrivit premierului Mario Draghi, scrie hotnews.ro.

Preşedintele american Joe Biden a parafat marţi ratificarea de către Statele Unite a aderării Suediei şi Finlandei...34
Conflictul cu Rusia nu se va încheia până când Peninsula Crimeea de la Marea Neagră, care a fost anexată de...29
Numărul noilor permise de şedere emise în Uniunea Europeană a urcat anul trecut la nivelurile de dinaintea pandemiei...37
Trei martori oculari au declarat marţi agenţiei Reuters că au auzit explozii puternice şi au observat o coloană de...314


ConstanțaUmiditate: 69%
Vânt: 9.57 m/s
Presiune: 1014 milibari

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, miercuri seara, într-o conferinţă de presă, că...36
Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Toronto,...93
Antrenorul Adrian Mutu, instalat la conducerea tehnică a echipei FC Rapid în luna martie a acestui an, şi-a prelungit...164
Turneul final al Cupei Mondiale din Qatar va începe cu o zi mai devreme decât era programat, dacă biroul de...202


La data de 9 august a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche - 2...361
Căutările celor 2 persoane dispărute în mare, la Costinești, au fost reluate în cursul dimineții de miercuri, 10...629
Zona strict protejată Sărături-Murighiol şi caii sălbăticiţi din pădurea Letea au fost afectaţi din cauza...300
Fostul premier Victor Ponta consideră că se discută prea mult despre pastilele de iod și prea puțin despre criza...167
Numărul cetăţenilor ucraineni cu contracte de muncă în România a ajuns, miercuri, la 6.431, a declarat ministrul...128
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, că în continuare se desfăşoară analize la nivelul fiecărui minister...173
ANAF încearcă să-l execute silit pe George Simion, după ce mai multe amenzi primite de acesta în timpul pandemiei...496
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3485
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2716
A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5259
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4111
Originar din Ucraina şi unul dintre cei mai buni balerini din lume, Sergei Polunin a fost adesea numit rebel. Acum a...41
Johnny Depp, vedeta seriei de filme ''Pirates of the Caribbean'', în vârstă de 59 de ani, pare să fie într-o...35
Actriţa de la Hollywood Anne Heche era luni în continuare spitalizată în stare critică, comatoasă şi conectată...37
Lamont Dozier, unul dintre cei mai importanţi cantautori şi producători de muzică soul, care a colaborat cu The...31
Numărul noilor permise de şedere emise în Uniunea Europeană a urcat anul trecut la nivelurile de dinaintea pandemiei...37
Peste 3.000 de civili au fost evacuaţi din regiunea Doneţk, aflată în estul Ucrainei, după ce autorităţile au...29
Trei martori oculari au declarat marţi agenţiei Reuters că au auzit explozii puternice şi au observat o coloană de...314
Negocierile de la Viena pentru reluarea acordului nuclear dintre puterile internaţionale şi Iran au luat sfârşit...219
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că discuţia despre iodura de potasiu a fost politizată în mod...31
O cercetare recentă realizată pe șoareci a scos la iveală faptul că expunerea timpurie la antibiotice poate avea...37
Tumorile care se dezvoltă la nivelul unuia dintre rinichi pot fi de natură benignă sau malignă. De multe ori,...36
Comisia Europeană (CE) a rezervat, la compania americană în domeniul biotehnologiei Moderna, 15 milioane de doze...33