REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.3° ConstanÈ›a Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
13.3° ConstanÈ›a Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Italia: Conte îşi va prezenta noul guvern de coaliţie până miercuri

Italia: Conte îşi va prezenta noul guvern de coaliţie până miercuri

Replica API 3 septembrie 2019 | 00:00 350

Giuseppe Conte, foto EPA

Premierul italian desemnat Giuseppe Conte a anunţat duminică faptul că intenţionează să îşi prezinte noul guvern de coaliţie până miercuri, pentru a pune capăt crizei politice din Italia, relatează AFP.

"La începutul săptămânii viitoare - nu luni, dar marţi sau miercuri cel târziu - ar trebui să fim în măsură să încheiem" negocierile dintre Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem) şi Partidul Democrat (PD, centru-stânga), a declarat el prin videoconferinţă pentru cotidianul Il Fatto Quotidiano.

La această dată, Conte îşi va prezenta cabinetul şi programul guvernamental preşedintelui Sergio Mattarella.

Conte şi noua sa echipă ar urma apoi să depună jurământul joi, după care se vor prezenta vineri în parlament pentru un vot de încredere.

Conte a fost desemnat joi de preşedintele Sergio Mattarella să încerce să construiască o nouă echipă guvernamentală M5S-PD, după căderea la 8 august a coaliţiei populiste care conducea Italia.

După câteva dispute publice între cele două partide - altădată inamici, dar care acum au decis să guverneze împreună pentru a evita alegeri anticipate -, există acum "o bună ambianţă de lucru", a spus Conte.

În privinţa posturilor guvernamentale, el a afirmat că va solicita PD şi M5S să îi prezinte sugestii, "astfel încât să pot concepe cea mai bună echipă".

Noua coaliţie va avea "un singur şi acelaşi program", a afirmat el.

Conte a negat de asemenea că ar fi membru al Mişcării 5 Stele, insistând asupra neutralităţii sale.

"Nu sunt membru al Mişcării 5 Stele, nu particip la reuniunile conducerii, nu m-am întâlnit niciodată cu grupurile sale parlamentare. Aşadar, a spune că sunt membru M5S este deplasat", a precizat el.

Dar a recunoscut că este "apropiat de ei. "Îi cunosc de mult timp şi mă înţeleg bine cu M5S", a adăugat el.

Partidul Democrat insistă să obţină un post de vicepremier invocând apropierea dintre Conte şi M5S. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272