ITM a trecut la controalele de noapte
ITM a trecut la controalele de noapte
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMunca la negru, căutată cu lumânarea
Munca la negru, căutată cu lumânarea
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a început să-i verifice pe agenţii economici şi noaptea. În general, verificările au loc la sfârşit de săptămână. Echipele de control sunt formate atât din reprezentanţi ai ITM, cât şi din detaşaţi din ţară veniţi special pe litoral pentru a-i ajuta pe cei din Constanţa. Activităţile lor presupun în special munca în timpul nopţii în staţiunile de pe litoralul românesc, în cluburi şi alte localuri cu program non-stop. Ei urmăresc nu numai reducerea muncii la negru, dar şi a evaziunii fiscale. Weekendul trecut, inspectorii au întreprins acţiuni de control în Mamaia, Efoerie, Costineşti. "Inspectorii noştri au verificat 31 de societăţi comerciale şi au sancţionat opt dintre ele, cu suma de 44.000 lei. În urma controalelor au fost depistate şi trei persoane fără contract de muncă, angajatorii fiind amendaţi cu 35.000 lei", a declarat purtătorul de cuvânt al ITM, Flory Vişan. Acţiunile au avut ca obiectiv verificarea respectării prevederilor legale din legislaţia muncii, securitatea şi sănătatea salariaţilor, dar şi verificarea îndeplinirii măsurilor dispuse în controalele anterioare.
Mirabela PANFIL
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News