REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.4° Constanța Dum., 11 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7609
19.4° Constanța Duminică, 11 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7609
 

Iulie se anunță a fi foarte călduros! Ce temperaturi ne așteaptă

Iulie se anunță a fi foarte călduros! Ce temperaturi ne așteaptă

Andra IMPARATELU 28 iunie 2026 | 14:20 901

Temperaturile vor fi, în general, peste valorile specifice perioadei în următoarele patru săptămâni, în timp ce precipitaţiile vor fi deficitare în mare parte a intervalului, potrivit estimărilor meteorologice emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valabile pentru perioada 29 iunie - 27 iulie 2026.

Iulie se anunta a fi foarte calduros! Ce temperaturi ne asteapta

Astfel, în săptămâna 29 iunie - 6 iulie, valorile termice se vor situa peste cele specifice perioadei pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii vor fi, în general, apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării.

Prognoza pentru 6 - 13 iulie

În săptămâna 6 - 13 iulie, temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile vestice, sud-vestice şi centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii ţări, mai ales în zonele montane.

Prognoza pentru 13 - 20 iulie

În săptămâna 13 - 20 iulie, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale în toate regiunile, cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în vestul ţării. Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale în regiunile estice şi sud-estice, iar în rest vor fi deficitare.

Iulie se anunta a fi foarte calduros! Ce temperaturi ne asteapta

Prognoza pentru 20 -27 iulie

În ultima săptămâna de prognoză, 20 - 27 iulie, mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice perioadei în întreaga ţară, în special în regiunile vestice, sud-vestice şi centrale. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval în cea mai mare parte a ţării.

ANM precizează că estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF) şi reprezintă media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi cantităţilor de precipitaţii faţă de media perioadei 2006-2025. 

Fenomenele meteorologice extreme cu durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate prin intermediul acestui produs, conform știripesurse.ro.


Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
D aia ii zice cuptor! Toată ziua va văitati de căldură ..
0
0