Ivan: Îmi asum statutul de social democrat 'apartidic'
Ivan: Îmi asum statutul de social democrat 'apartidic'
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestEuroparlamentarul Cătălin Ivan spune că, ''pentru că nu poți fi social democrat dacă ești în dezacord cu Liviu Dragnea'', își asumă ''cu optimism și determinare statutul de social democrat 'apartidic''', adăugând că a intrat în PSD pentru valorile de stânga în care crede și ar fi total greșit să plece ''din cauza unor pediști și peremiști'', notează Agerpres.
''Pentru ca nu poți fi social democrat dacă ești în dezacord cu Liviu Dragnea, pentru că ești tradător dacă îți exprimi punctul de vedere, sorosist dacă nu-i urăști cu toată ființa ta pe cei care ies în stradă, securist dacă spui că cei care au furat trebuie să ajungă la închisoare și averile obținute ilegal trebuie confiscate, a fost inventat cuvântul 'apartidic'. Pentru că am intrat în PSD pentru valorile de stânga în care cred și ar fi total greșit să plec din cauza unor pediști și peremiști, pentru că în cele paisprezece campanii electorale mi-am câștigat dreptul de a spune ce cred, mai ales atunci când partidul merge într-o direcție greșită, pentru că, la nivel european, când socialiștii europeni au avut de ales între Dragnea și mine, au decis de fiecare dată în favoarea mea, îmi asum cu optimism și determinare statutul de social democrat 'apartidic''', a scris duminică, pe pagina sa de facebook, europarlamentarul.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News