REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
12.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

JALE MARE! PLOILE şi FURTUNA au făcut PRĂPĂD în judeţul Constanţa

JALE MARE! PLOILE şi FURTUNA au făcut PRĂPĂD în judeţul Constanţa

Replica API 27 octombrie 2020 | 00:00 4589

Judeţul Constanţa s-a aflat luni, în intervalul orar 9:00-11:00, sub incidenţa unui cod portocaliu de vreme rea. Mai exact, au fost înregistrate averse ce au depăşit 35-45 l/mp, descărcări electrice, grindină, insensificări ale vântului, cu aspect de vijelie. Codul portocaliu și-a făcut din plin prezența în județul de la malul mării, dar şi în restul Dobrogei, provocand pagume materiale serioase. Maşini rămase în şanţ, copaci căzuţi la pământ, cabluri de tensiune rupte şi localităţi întregi îngropate sub viitură, acestea au fost urmările atenţionării emise de Agenţia Naţională de Meteorologie.

Printre cele mai afectate zone se numără Mihail Kogălniceanu, Lumina, Valu lui Traian, Mihai Viteazu, dar şi numeroase drumuri judeţene care au devenit impracticabile din cauza inundaţiilor şi a aluviunilor depuse pe carosabil în urma acestora. Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o avertizare hidrologică de tip cod galben, care viza posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe râurile mici din județele Tulcea și Constanța.

Satul Palazu Mic a fost îngropat sub grindină

Satul Palazu Mic, ce aparţine comunei Mihail Kogălniceanu, a fost îngropat la propriu sub grindina ce a lovit din senin. În unele zone, stratul de gheaţă a atins chiar şi un metru grosime, iar pompierii au acționat pentru crearea unui culoar necesar pentru scurgerea apei acumulate. Viitura a afectat o locuință în care se aflau 5 persoane (3 adulți și 2 copii). Stratul de grindină acumulat s-a revărsat în gospodărie și a blocat accesul în casă. Toate persoanele care se aflau în interior au fost evacuate în siguranță, fără probleme medicale. Din cauza viiturii produse, trei mașini au fost mutate la o distanță de zeci de metri, iar mai multe clădiri au fost afectate.

Şi la Valu lui Traian ploile au făcut prăpăd. Mitroi, REVOLTAT pe autorităţi: Îți vine să pui o bombă să-i arunci pe toți în aer

Nici localitatea Valu lui Traian nu a scăpat de furia naturii. Nu mai puţin de 15 străzi au fost inundate în urma averselor. 5 case au fost afectate de viitură, iar un copac a căzut, rupând cablurile de înaltă tensiune şi lăsând localitatea fără curent electric. 12 subofițeri, 1 ofiţer şi o autospecială de stingere şi una de primă intervenţie, 1 microbuz şi 4 motopompe au intervenit în localitate pentru a îndrepta, pe cât posibil, lucrurile. De altfel, primarul Florin Mitroi critică autorităţile şi le acuză de lipsă de imlicare.

“Ministerul Mediului, prin Apele Române, să implementeze un program de dalare a canalului și construire de podețe casetate. Deși acest canal traversează mai multe localități, Valu lui Traian a plătit studiul de fezabilitate și a acceptat orice, numai să se facă dalarea. Cu toate acestea, 14 ani mai târziu și după diverse guvernări, nici până la acest moment Ministerul nu a reușit să pună nici măcar o piatră în canal. Îți vine să pui o bombă să-i arunci pe toți în aer când le auzi scuzele. Că a expirat avizul, că nu s-a dat autorizația, că s-a schimbat ministrul…de toată jenă. Nu numai că nimeni din minister nu și-a dat interesul pentru concretizarea proiectului, dar ei își pun mâinile la spate și se acoperă de hartoage, iar pe noi prostii din teritoriu ne lasă să răspundem în față oamenilor”, spune Mitroi.

Şi la Năvodari furtuna a pus la pământ mai mulţi copaci, iar la Corbu, acoperişurile caselor şi-au luat zborul şi au ajuns pe carosabil, blocând circulaţia.

Mai multe drumuri judeţene blocate

Furtuna puternică a făcut ravagii în întreg județul Constanța. La intrare în localitatea Mihai Viteazu, din cauza furtunii puternice și a carosabilului umed, un autocamion a derapat și a rămas imobilizat de-a latul pe suprafața de rulare. Nu au fost inregistrate persoane rănite, însă circulația a fost întreruptă pe ambele sensuri. În urma cantităților mari de precipitații din dimineața zilei de luni, au aparut probleme pe mai multe sectoare de drumuri.

Traficul a fost îngreunat din cauza condițiilor meteorologice și în zona localității Palazu Mic, pe DN 22, unde o cantitate mare de noroi și pietre a ajuns pe carosabil. De asemenea, un copac a căzut pe DJ 228 între localităţile Culmea Nord și Culmea şi mai multe drumuri au fost inundate: DJ 391 Cerchezu, DJ 226 intrare în Corbu și Nuntași, DJ 392 General Scărișoreanu și Plopeni. Regia Autonomă Judeṭeană de Drumuri ṣi Poduri Constanṭa, în calitate de administrator al drumurilor judeṭene, a anunţat că circulaṭia rutieră pe tronsonul de drum judeṭean DJ 391, între localităṭile Ciobăniṭa – Osmancea, a fost oprită din cauză că apa rezultată din precipitaṭii atingea pe alocuri înălṭimea de 30 - 40 cm atât pe partea carosabilă, cât ṣi pe terenurile agricole limitrofe.

20 de apeluri înregistrate la ISU

Un număr de 20 de apeluri au fost primite luni dimineaţă la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, ce sesizau gospodării sau case inundate, dar şi copaci căzuţi pe carosabil. S-au anunţat autorităţile locale (primăriile), dar şi echipaje de pompieri care acţionează pe raza localităţilor Palazu Mic şi Cerchezu, a transmis ISU Dobrogea. Potrivit Regiei Autonome Judeţene de Apă (RAJA) Constanţa, mai multe staţii de pompare au înregistrat variaţii şi căderi de tensiune, neputându-se furniza apă potabilă, ca urmare a lipsei de energie electrică în localităţile Topraisar, Cobadin, Viişoara şi Valu lui Traian. Drumul Constanța-Tulcea a fost inaccesibil din pricina condițiilor meteo.

Diana MAXIMIUC

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nu canalul a fost de vina pentru inundatiile de la valu , ci Apolodor valurean care a platit din bani publici niate podete proiectate si executate cu bani grei ...dar totul facut l mangla ...don primare pune vom..ba in alta parte bre
0
0
Este o eroare in materialul dvs! La Corbu acoperisul din fotografie este al scolii si a ajuns in fata Primariei! Ati luat poze de pe '' fb'' fara sa va documentati! Casele au fost ciuruite dar niciuna nu a ramas fara acoperis!
0
0
Sa se verifice lucrarile execute de primarii cu bani localnicilor ,vorbesc aici de poduri si podete ,fara autorizatie de constructie si avize necesare si dupa aia sa vb de ce sunt afectate localitatile ....
1
0
Ce institutii au dat avertizare de grindina si furtuna?
3
0
blocurile alea mirlansti machedonesti din navodari sablate de grindina m.auuns la inima.la mai multe!un tsunami sA le rada,din navodari pina.n vama veche,n.ar fi rau.nimeni nu ar plinge dupa ele!
3
0
Evul mediu, si cand ii vezi pe toti cretinii cum se umfla cand le zici ca romania e in secolul al 16 le iti vine sa i ineci in baltile alea. Aveti 5g si traiti in evul.mediu. Aveti bmw uri si le parcati in mocirla, dar unu nu s ar duce sa intrebe de ce orice ploaie face prapad in judet. Niste cretini care asteptati toata viata sa vi se dea fara samiscati un deget. Luati o vasla sa bagati panaramelor.
10
2

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614