REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
11.6° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Jandarmii, prezenți la datorie și în minivacanța de 1 Mai

Jandarmii, prezenți la datorie și în minivacanța de 1 Mai

Replica API 30 aprilie 2022 | 22:48 429

Efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa vor fi zilnic la datorie în perioada 29 aprilie - 02 mai a.c., cu misiunea principală de a acorda sprijin și îndrumare cetățenilor care se vor afla în spațiile publice, precum şi în scopul menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă pentru cei care vor alege litoralul Mării Negre drept destinaţie în vederea petrecerii acestui sfârşit de săptămână.

Jandarmii vor executa misiuni alături de poliţişti, în localităţile Constanţa, Eforie, Techirghiol, Medgidia, Cernavodă, Hârşova, Saturn şi Mangalia, fiind prezenţi şi în zone aglomerate, piețe și centre comerciale, gări și stații de transport în comun din zona de competență, unde vor acorda ajutor și informații utile pentru asigurarea unui climat de normalitate a ordinii publice.

Totodată, în această perioadă, militarii vor veghea şi la desfăşurarea în condiţii de siguranţă a manifestărilor comemorative, cultural- artistice şi de divertisment, de protest, sportive şi religioase.

Astfel, jandarmii vor fi prezenţi la manifestările organizate cu ocazia sărbătoririi ,,Zilei Veteranilor”, la ,,Retroparada Primăverii”, precum şi la festivalul ,,Beach Please”.

În atenţia jandarmilor vor fi şi trei manifestări sportive, o acţiune de protest, dar şi aglomerările de persoane datorate prăznuirii sărbătorilor religioase din această perioadă.

Jandarmii vor fi angrenaţi zilnic şi în misiuni de pază şi protecţie instituţională la cele 36 de obiective din competenţă.

În vederea prevenirii unor evenimente neplăcute, recomandăm participanților să respecte indicațiile organizatorilor, să evite implicarea în conflicte, să acorde atenție bunurilor personale, să supravegheze copiii care se pot rătăci cu uşurinţă în zonele aglomerate, reamintind că pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112, sau să anunțe cel mai apropiat echipaj de jandarmi, dacă observă persoane care au un comportament antisocial.

A.V.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272