REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.3° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
16.3° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Jane Birkin a suferit un AVC şi şi-a anulat participarea la Festivalul filmului american de la Deauville

Jane Birkin a suferit un AVC şi şi-a anulat participarea la Festivalul filmului american de la Deauville

Replica API 8 septembrie 2021 | 00:00 494

Jane Birkin, în vârstă de 74 de ani, "a suferit o formă uşoară de accident vascular cerebral", "se simte bine" în prezent, dar şi-a anulat participarea la Festivalul filmului american de la Deauville, a anunţat familia artistei într-un comunicat transmis redacţiei AFP, citează Agerpres.

Jane Birkin

Cântăreaţa şi actriţa britanică "a suferit o formă uşoară de accident vascular cerebral în urmă cu câteva zile", se afirmă în comunicatul transmis jurnaliştilor francezi prin intermediul agentului artistei. "Se simte bine, iar rudele doresc să îi fie respectată liniştea necesară convalescenţei sale. Jane aşteaptă cu nerăbdare să îşi reîntâlnească publicului", precizează acelaşi document.

Totodată, participarea artistei la festivalul Cine Rencontres din Cotentin în această săptămână a fost, de asemenea, anulată.

Jane Birkin urma să promoveze în cadrul celor două festivaluri cinematografice filmul "Jane by Charlotte", regizat de una dintre fiicele sale, Charlotte Gainsbourg, şi prezentat în această vară la Cannes, în afara competiţiei oficiale.

Născută pe 14 decembrie 1946 la Londra, Jane Birkin rămâne englezoaica preferată a francezilor, al cărei nume este indisolubil legat de Serge Gainsbourg, căruia i-a fost muză şi parteneră de viaţă.

"Când îi văd pe francezi ascultând cântece vechi de 40 de ani, ştiu că ele fac parte din istoria lor. Însă ele fac parte şi din istoria mea", dezvăluia artista britanică în 2018 la lansarea jurnalului ei intim "Munkey diaries". În acea carte, Jane Birkin a vorbit deschis despre o leucemie îndelungată, care s-a manifestat pentru prima dată în viaţa ei la sfârşitul anilor 1990.

Documentarul "Jane by Charlotte", tandru şi introspectiv, dezvăluie viaţa de zi cu zi a artistei Jane Birkin, filmată în casa ei din Bretania, pasiunea împărtăşită cu fiica ei pentru câini, abordând totodată subiecte dureroase legate de absenţa celor dragi şi de boală.

"Vieţile noastre s-au articulat în jurul morţilor", spunea Charlotte Gainsbourg la Cannes, referindu-se la tatăl ei, Serge Gainsbourg, o legendă a muzicii franceze care a murit în 1991, şi la sora ei vitregă, Kate Barry, fotograf şi fiică a compozitorului John Barry, crescută de Serge Gainsbourg şi decedată în circumstanţe tragice la vârsta de 46 de ani în 2013.

În timpul celor mai recente apariţii publice ale sale, Jane Birkin s-a arătat în mare formă, atât la Cannes, cât şi pe scena festivalului Francofolies din La Rochelle, unde a interpretat piese extrase de pe noul ei album "Oh! Pardon tu dormais...", compus în colaborare cu Etienne Daho, dar şi cântece clasice scrise pentru ea de Serge Gainsbourg.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272