REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.3° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
13.3° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Jannik Sinner a câştigat turneul ATP Masters 1.000 de la Miami

Jannik Sinner a câştigat turneul ATP Masters 1.000 de la Miami

Virgil STOIAN 2 aprilie 2024 | 00:00 437

Tenismanul italian Jannik Sinner şi-a continuat debutul fantastic de sezon, reuşind să cucerească trofeul la turneul ATP Masters 1.000 de la Miami (SUA), dotat cu premii în valoare de 8.995.555 de dolari, în finala căruia l-a învins, duminică, în două seturi, 6-3, 6-1, pe bulgarul Grigor Dimitrov.

Jannik Sinner a castigat turneul ATP Masters 1.000 de la Miami

Câştigător al Openului Australiei în luna ianuarie, iar apoi al turneului ATP 500 de la Rotterdam, în februarie, Sinner a pierdut doar unul dintre cele 23 de meciuri pe care le-a disputat în 2024 şi va fi noul număr 2 mondial începând de luni, depăşindu-l pe spaniolul Carlos Alcaraz.

După două eşecuri în finală la Miami, în 2021 (în faţa polonezului Hubert Hurkacz) şi 2023 (în faţa rusului Daniil Medvedev), Sinner a ridicat trofeul în premieră la competiţia din Florida, trecându-şi în palmares totodată al doilea titlu de categoria Masters 1.000, după cel cucerit anul trecut la Openul Canadei.

Sinner l-a dominat vineri, în semifinale, pe rusul Daniil Medvedev (numărul 4 mondial), de care a trecut cu 6-1, 6-2, iar duminică a făcut o nouă demonstraţie de forţă în faţa lui Dimitrov, etalând un joc complet, precis şi puternic.

Australianul Darren Cahil, unul dintre cei doi antrenori ai lui Jannik Sinner, a salutat performanţa elevului său: "Consider că a fost incredibil astăzi (duminică), aproape că nu a făcut erori neforţate, a continuat să joace foarte lung, pentru a face dificil fiecare punct al lui Dimitrov. Când Grigor a câştigat puncte, datorită unui tenis spectaculos, l-a făcut să-şi asume multe riscuri".

După succesul lui Carlos Alcaraz de la Indian Wells, unde spaniolul i-a produs singura înfrângere a anului lui Sinner, în semifinale, circuitul american pe hard a confirmat faptul că spaniolul şi italianul sunt liderii incontestabili ai noii generaţii de jucători din tenisul mondial.

Alcaraz şi Sinner urmează acum să-şi demonstreze calităţile şi pe zgură, în faţa sârbului Novak Djokovic, actualul lider al clasamentului mondial, cu un avans de peste 1.000 de puncte faţă de italian, care urmează să revină în competiţie după un început de an dezamăgitor (înfrângere în semifinale la Australian Open, apoi în turul al treilea la Indian Wells şi absent de la Miami).

Dacă va continua să evolueze la acelaşi nivel ca şi până acum, Sinner poate spera să se apropie de fotoliul de lider al clasamentului ATP, cu multe puncte adunate pe zgură, suprafaţă pe care nu a strălucit însă în 2023, fiind eliminat în semifinale la Monte Carlo, în sferturi la Barcelona, în optimi la Roma şi, mai ales, în turul doi la Grand Slamul de la Roland Garros.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272