REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Japonia își reafirmă sprijinul pentru Kiev în timpul vizitei la Tokio a ministrului ucrainean de externe

Japonia își reafirmă sprijinul pentru Kiev în timpul vizitei la Tokio a ministrului ucrainean de externe

A.F. 2 iulie 2026 | 00:00 195

Guvernul Japoniei și-a reafirmat miercuri sprijinul pentru Kiev în timpul vizitei la Tokio a ministrului ucrainean de externe Andrii Sîbiga la mai bine de patru ani după începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, informează EFE.

Japonia isi reafirma sprijinul pentru Kiev in timpul vizitei la Tokio a ministrului ucrainean de externeToshimitsu Motegi

Ministrul de externe al Japoniei, Toshimitsu Motegi, a declarat, la începutul întâlnirii cu omologul său, că vor continua să colaboreze cu comunitatea internațională pentru a promova sprijinul pentru Ucraina și sancțiunile împotriva Rusiei, potrivit ziarului Nikkei.

La rândul său, Sîbiga a mulțumit Japoniei pentru 'sprijinul semnificativ de la începutul agresiunii Rusiei' și a subliniat că există o legătură directă între securitatea în Europa și în regiunea Indo-Pacific, precum și între securitatea Ucrainei și cea a Japoniei.

'Acest război nu este doar despre Ucraina. Este, înainte de toate, despre principii și despre apărarea dreptului internațional', a declarat Ministerul de Externe ucrainean pe canalul său de Telegram.

După întâlnire, Sîbiga a mulțumit pentru 'conversațiile bilaterale profunde și productive' care au reafirmat 'angajamentul de a consolida legăturile' în 'acest moment critic'.

'Parteneriatul nostru se bazează pe beneficiul reciproc și pe schimbul vital de experiențe unice', a mai declarat șeful diplomației ucrainene.

Sîbiga, care l-a informat pe omologul său despre situația de pe câmpul de luptă și perspectivele de pace, a subliniat că 'experiența extraordinară' a Japoniei în materie de reconstrucție 'este extrem de valoroasă pentru Ucraina' în timp ce se pregătește să își reconstruiască viitorul.

'În același timp, experiența unică de luptă a Ucrainei are o mare importanță pentru securitatea Japoniei și a regiunii', a declarat șeful diplomației ucrainene într-un mesaj publicat pe profilul său de pe rețeaua socială X.

În acest sens, el a exprimat disponibilitatea Kievului de a dezvolta în mod 'activ cooperarea în domeniul securității, în special în domeniul de vârf al tehnologiilor fără pilot', o referire aparentă la drone.

Pe de altă parte, cei doi miniștri au semnat un acord privind un proiect de burse în valoare de până la 500.000 de dolari, finanțat prin ajutor nerambursabil din partea Japoniei, cu scopul de a forma viitori lideri ai administrației publice.

Tot miercuri, Andrii Sîbiga a avut întâlniri cu alți membri ai cabinetului condus de premierul Sanae Takaichi, printre care ministrul economiei Akazawa Ryosei, cu care a discutat despre cooperarea economică bilaterală și despre redresarea Ucrainei, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere