REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Jennifer Lopez nu a fost lăsată să intre într-un magazin Chanel din Istanbul. Vezi de ce. Video

Jennifer Lopez nu a fost lăsată să intre într-un magazin Chanel din Istanbul. Vezi de ce. Video

A.F. 9 august 2025 | 00:00 1214

Turneul lui Jennifer Lopez în Turcia a inclus un moment surprinzător pentru celebra artistă pop. Artista a vrut să intre într-un magazin Chanel din Istanbul luni, însă a fost oprită de un agent de pază, care i-a spus că magazinul era deja plin, scrie publicaţia People.

Jennifer Lopez nu a fost lasata sa intre intr-un magazin Chanel din Istanbul. Vezi de ce. VideoJennifer Lopez

Ulterior, personalul magazinului a invitat-o înapoi, dar artista a ales să meargă la alte branduri de lux, precum Celine şi Beymen.

Vizita ei în cel mai mare oraş al Turciei a coincis cu concertul susținut pe 5 august în Parcul Festivalului Yenikapı, ca parte a Festivalului de la Istanbul. Turneul "Up All Night: Live in 2025" se apropie de final și va fi încheiat oficial pe 12 august, în Sardinia, Italia.

Aceasta a fost a doua oprire a lui Lopez în Turcia în cadrul actualului turneu. Pe 23 iulie, ea a cântat la Hotelul Regnum Carya Resort, iar a doua zi și-a sărbătorit acolo ziua de naștere.

"Ce dar sunteți cu toții! Vă mulțumesc foarte mult pentru toate urările voastre frumoase de ziua de naștere", a scris artista pe Instagram, însoțit de fotografii de la petrecerea aniversară.

În timpul concertului din Madrid, Lopez a primit-o în culise pe pictorița spaniolă Esther Moya González. Aceasta este cunoscută pentru picturile live realizate în preajma muzicienilor și i-a înmânat artistei un portret realizat special pentru ea, înainte de începerea show-ului.

La revenirea în SUA, Lopez se va ocupa cu lansarea filmului Kiss of the Spider Woman. Musicalul, scris și regizat de Bill Condon, a avut premiera la Festivalul de Film Sundance în luna ianuarie și va ajunge în cinematografe pe 10 octombrie.

Filmul este bazat pe musicalul realizat de Terrence McNally, John Kander și Frank Ebb, inspirat la rândul său de romanul din 1976 al lui Manuel Puig. Diego Luna și Tonatiuh Elizarraraz interpretează rolurile prizonierilor Valentin și Molina, iar Lopez o joacă pe Ingrid Luna, diva de film idolatrizată de Molina.

Video:

.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere