Jihadistul principal din atacul de la Crocus City Hall s-a sinucis în închisoare
Jihadistul principal din atacul de la Crocus City Hall s-a sinucis în închisoare
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUnul din autorii atacului jihadist comis în martie 2024 la sala de concerte Crocus City Hall, de la periferia Moscovei, s-a sinucis în închisoare, au anunţat luni mass-media locale, citând surse din Serviciul Penitenciar rus.
Un alt participant la acest atac a încercat, de asemenea, să îşi ia viaţa, dar a fost salvat de medici, potrivit ziarului Kommersant, informează EFE preluată de Agerpres.
Ziarul rus indică faptul că aceeaşi persoană încercase deja să se sinucidă în timpul procesului judiciar în cadrul căruia a fost condamnat la închisoare pe viaţă, dar şi atunci asistenţa medicală a ajutat la prevenirea unui deznodământ fatal.
„Există o anchetă în curs”, au declarat reprezentanţi ai Serviciului Penitenciar.
Sentințe de închisoare pe viață pentru atacatori
Pe 12 martie, justiţia militară rusă i-a condamnat la închisoare pe viaţă pe cei patru autori ai atentatului de la Crocus City Hall, în care şi-au pierdut viaţa 150 de persoane.
Al doilea tribunal militar din districtul de vest a pronunţat această sentinţă împotriva a patru cetăţeni tadjici, printre care se numără principalul responsabil al celui mai grav act terorist comis în Rusia din 2004, Shamsidin Fariduni.
Conform acuzaţiei, Fariduni, care a ispăşit o pedeapsă cu închisoarea în ţara sa pentru hărţuire, a fost instruit în Turcia şi a fost persoana responsabilă de pregătirea atentatului, inspectând sala de concerte şi cumpărând una dintre maşini.
Recunoașterea vinovăției și armele folosite
În timpul procesului, care a început în august 2025, inculpaţii şi-au recunoscut vina total sau parţial.
Cei patru jihadişti au achiziţionat pentru atac trei puşti automate Kalaşnikov, un pistol Makarov și peste 1.300 de cartuşe, cu care au împuşcat participanţii la un concert al trupei Picnic, care adunase câteva mii de persoane, citează digi24.ro.
Un număr nedeterminat de persoane au murit în incendiul provocat de explozii.
Legătura cu ISIS-K
Conform anchetei, toţi membrii aparţineau ramurii grupării teroriste Statul Islamic din Marele Horasan (ISIS-K), a cărei zonă de operaţiuni cuprinde Afganistan, Pakistan, Rusia, Iran şi India.
Acesta a fost atacul cel mai grav comis pe teritoriul rus după masacrul comis de către un comando cecen la o şcoală din Beslan, în Osetia de Nord, în 2004, în care au murit 334 de persoane, mai mult de jumătate fiind copii.
La 22 martie 2024, un atac terorist al Statului Islamic a avut loc la localul de muzică Crocus City Hall din Krasnogorsk, regiunea Moscova, Rusia.
Atacul a început în jurul orei locale 20:00, cu puțin timp înainte ca trupa rusă Picnic să susțină un concert cu casa închisă în local. Patru bărbați înarmați au efectuat un schimb de focuri de armă în masă, precum și atacuri cu săbii asupra persoanelor adunate în local și au folosit dispozitive incendiare pentru a da foc localului.
Anchetatorii au declarat că atacul a provocat moartea a cel puțin 144 de persoane, iar peste 360 de spectatori ai concertului au fost răniți prin împușcare și "otrăvire" legată de incendiu. La 28 martie, autoritățile ruse au afirmat, de asemenea, că alte 95 de persoane erau date dispărute. Statul Islamic - Provincia Khorasan (IS-KP), o filială regională a Statului Islamic cu sediul în Afganistan, a revendicat responsabilitatea într-un comunicat prin intermediul agenției de presă Amaq, afiliată ISIS, la scurt timp după atac.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
15° Constanța 














