REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.7° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

JO 2020 - Atletism: Aur şi record mondial pentru Sydney McLaughlin la 400 m garduri feminin

JO 2020 - Atletism: Aur şi record mondial pentru Sydney McLaughlin la 400 m garduri feminin

Replica API 6 august 2021 | 00:06 752

Atleta americană Sydney McLaughlin a cucerit primul său titlu de campioană olimpică la 400 m garduri, doborând totodată propriul record mondial, cu timpul de 51 sec 46/100, miercuri la Tokyo, scrie Agerpres.

McLaughlin (31 ani), care deţinea recordul mondial din 27 iunie (51 sec 90/100), le-a devansat pe compatrioata sa Dalilah Muhammad, deţinătoarea titlului (51 sec 58/100), care a intrat în posesia medaliei de argint, şi pe olandeza Femke Bol, care a ocupat treapta a treia a podiumului (52 sec 03/100).

Sydney McLaughlin, care s-a anunţat încă de la debutul său drept viitoarea stea a atletismului american, obţine astfel primul mare titlu din cariera sa. În 2016, Rio, ea a fost cea mai tânără reprezentantă a ţării sale (16 ani), calificată la Jocurile Olimpice, începând din 1972.

În 2019, McLaughlin a fost învinsă de Muhammad în finala Campionatelor Mondiale de la Doha, compatrioata sa stabilind atunci un nou record mondial, pe care noua campioană olimpică a reuşit să-l doboare în această vară, cu ocazia selecţiilor americane.

Pregătită de celebrul antrenor Bob Kersee începând din 2020, Sydney McLaughlin este una dintre partenerele de antrenament ale lui Allyson Felix, atleta cea mai medaliată din istoria Jocurilor, la egalitate cu Merlene Ottey (ambele cu câte 9 medalii).

Clasament final:

1. Sydney Mclaughlin (SUA) 51,46 (record mondial)

2. Dalilah Muhammad (SUA) 51,58

3. Femke Bol (Olanda) 52,03

4. Janieve Russell (Jamaica) 53,08

5. Ana Rijikova (Ucraina) 53,48

6. Viktoria Tkaciuk (Ucraina) 53,79

7. Gianna Woodruff (Panama) 55,84

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272