REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.7° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
15.7° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

JO 2020: Doar 22 la sută dintre japonezi consideră că JO de la Tokyo ar trebui să aibă loc

JO 2020: Doar 22 la sută dintre japonezi consideră că JO de la Tokyo ar trebui să aibă loc

Replica API 13 iulie 2021 | 00:00 492

Doar 22 la sută dintre japonezi consideră că Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie - 8 august) ar trebui să aibă loc, din cauza pandemiei de coronavirus, potrivit unui sondaj realizat de institutul Ipsos şi publicat marţi, informează AFP, citată de Agerpres.

În acest sondaj, desfăşurat în 28 de ţări, 43% dintre persoanele chestionate din întreaga lume consideră că JO 2020 ar trebui să se deruleze în această vară.

Japonia, ţara gazdă a Jocurilor, amânate cu un an din cauza pandemiei, nu este cea mai puţin entuziastă ţară, locul 28 şi ultimul fiind ocupat de Coreea de Sud (14%), în timp ce Turcia ((71%), Arabia Saudită (66%) şi Rusia (61%) sunt cele mai favorabile desfăşurării competiţiei.

Japonia şi Coreea de Sud sunt, de asemenea, printre ţările cele mai puţin interesate: 68% dintre japonezi nu sunt foarte interesaţi sau deloc interesaţi de Jocurile "lor", cifra crescând la 70% pentru sud-coreeni. Premiul pentru dezinteres revine însă belgienilor (72%).

În schimb, indienii sunt cei mai interesaţi (70%), înaintea sud-africanilor (59%) şi a chinezilor (57%).

Sondajul a fost realizat în rândul a 19.510 persoane din 28 de ţări, în perioada 21 mai - 4 iunie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212