REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.5° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

JO 2020: Organizatorii de la Tokyo apără „contra-măsurile“ împotriva Covid-19

JO 2020: Organizatorii de la Tokyo apără „contra-măsurile“ împotriva Covid-19

Replica API 30 iulie 2021 | 00:00 540

Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Tokyo au apărat, joi, eficacitatea "contra-măsurilor" adoptate în faţa coronavirusului, în timp ce 24 de noi cazuri de persoane legate de Jocuri au fost raportate, iar infectările ating cifre record în Japonia, informează AFP, citată de Agerpres.

Cel puţin 139 de sportivi, membri ai staff-urilor, personal auxiliar la JO sau ziarişti au fost testaţi pozitiv la coronavirus în Japonia începând cu 1 iulie (din care 109 din Japonia), conform ultimului bilanţ prezentat joi de Tokyo-2020.

Acest bilanţ cotidian nu ia în calcul cazurile semnalate la aeroporturi şi în cartierele generale ale delegaţiilor.

Miercuri, Japonia a înregistrat 9.583 noi cazuri de Covid-19 pe teritoriul său, un nou record pentru ţară, iar 3.177 din acestea au fost depistate la Tokyo, un vârf local.

Totodată, Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) contestă orice legătură între desfăşurarea Jocurilor şi noul val de infectări în Japonia, care a început înainte de eveniment.

Starea de urgenţă, un dispozitiv al guvernului japonez constând mai ales în reducerea orarelor de deschidere a barurilor şi restaurantelor, precum şi interdicţia vânzării de alcool, a fost reintrodus pe 12 iulie la Tokyo şi va dura până pe 22 august.

Mai multe departamente vecine se pregătesc de introducerea stării de urgenţă dar, conform experţilor medicali niponi, acest dispozitiv nu va fi suficient.

Japonia a fost totuşi mai puţin afectată de pandemie până acum, cu aproximativ 15.150 decese de coronavirus.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272