REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
16.1° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

JO de iarnă 2022 vor avea loc într-una dintre cele mai secetoase regiuni din China

JO de iarnă 2022 vor avea loc într-una dintre cele mai secetoase regiuni din China

Replica API 31 decembrie 2021 | 22:12 1155

Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, care vor fi organizate în una dintre cele mai secetoase regiuni din China, vor depinde aproape în totalitate de tunurile cu zăpadă artificială, care provoacă nemulţumirea organizaţiilor pentru apărarea mediului, informează AFP.

Munţii din nord-vestul capitalei chineze, unde au loc probele, rămân în general fără să fie acoperiţi de zăpadă şi pistele de schi artificiale, cu lungi linii albe, le dau un aspect de zebră.

Cu aproximativ o lună înaintea deschiderii Jocurilor (4-20 februarie), tunurile de zăpadă suflă în permanenţă pentru a putea pregăti terenul pentru schiori în staţiunea Yanqing.

Necesarul de resurse de apă pentru tunurile de zăpadă se ridică la circa 185 milioane litri pentru ansamblul siturilor olimpice, conform unei estimări oficiale prezentate în 2019.

Un astfel de consum, într-o zonă lovită de secetă, este o sursă de critici, transmite Agerpres.

„Organizarea Jocurilor Olimpice în această regiune este o aberaţie, este iresponsabil”, a denunţat geograful Carmen de Jong, de la Universitatea din Strasbourg.

„Am putea face aşa Jocurile Olimpice pe Lună sau pe Marte”, a spus aceasta ironic.

Organizatorii au precizat că tunurile sunt acţionate de electricitate regenerabilă şi că apa se va întoarce în sol după topire.

În total, instalaţiile de zăpadă prevăzute pentru Yanqing şi în celălalt sit olimpic de la Zhangjiakou vor beneficia de 300 de tunuri, marca italiană TechnoAlpin, scrie digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212