REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
11.6° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Jucătorii echipei naţionale de tineret a României, testaţi negativ la coronavirus

Jucătorii echipei naţionale de tineret a României, testaţi negativ la coronavirus

Replica API 15 noiembrie 2020 | 00:10 1510

Jucătorii din lotul echipei naţionale de tineret a României, aflat în cantonamentul de la Buftea pentru partida cu Danemarca din preliminariile Campionatului European Under-21 de anul viitor, au fost testaţi negativ la coronavirus, probele fiind luate ca măsură de precauţie după ce miercuri unul dintre ei fusese depistat pozitiv, informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.

"Începem ziua cu veste bună. Aseară târziu au sosit rezultatele testelor efectuate joi dimineaţă. Toate sunt negative! Testarea a fost efectuată ca o măsură de precauţie după ce un fotbalist s-a prezentat în cantonament şi a doua zi dimineaţă a anunţat că o persoană cu care este contact direct a prezentat simptome. După două zile de izolare, acesta a fost testat şi găsit pozitiv", se menţionează pe site-ul citat.

Următoarea testare lotului U21, cea oficială impusă UEFA înainte de meciul cu Danemarca, este programată duminică, 15 noiembrie.

Miercuri, 11 noiembrie, un fotbalist din lotul naţionalei de tineret a României a fost testat pozitiv la coronavirus după ce a prezentat simptome. Acesta a fost izolat, astfel că nu a interacţionat deloc cu ceilalţi fotbalişti din lot. El nu s-a antrenat, iar masa i-a fost dusă în cameră.

Selecţionata de tineret a României se confruntă pentru a doua oară cu cazuri de coronavirus. Astfel, în lotul care a participat în septembrie la partidele cu Ucraina şi Malta din preliminariile CE , au fost depistaţi pozitiv la COVID-19 nouă fotbalişti plus un membru al staff-ului tehnic.

Selecţionata U21 de fotbal a României întâlneşte, la 17 noiembrie, de la ora 20:30, pe Stadionul "Ilie Oană" din Ploieşti, reprezentativa Danemarcei, în ultima partidă din cadrul preliminariilor Campionatului European de tineret din 2021, conform agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272