REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Sâm., 27 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6803
18.4° Constanța Sâmbătă, 27 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6803
 

Judecătoarea Popoviciu vrea să plece de la Mangalia!

Judecătoarea Popoviciu vrea să plece de la Mangalia!

Mirela PASCAL 20 mai 2024 | 00:00 1903

Ioana Ancuța Popoviciu, judecătoarea de la Mangalia care a șocat o țară întreagă, atunci când l-a strigat în sala de judecată pe Sebastian, unul din tinerii uciși de Vlad Pascu, vrea să plece de la Mangalia. Aceasta a cerut transferul la Judecătoria Constanța sau la Judecătoria Sectorului 2 București. 

Judecatoarea Popoviciu vrea sa plece de la Mangalia!

Ancuța Popoviciu a făcut, în trecut, obiectul mai multor sesizări către Inspecția Judiciară, fiind acuzată atât de atitudini nepotrivite în sala de judecată, dar și de faptul că întârzia enorm soluționarea dosarelor. Când s-a întâlnit cu inspectorii judiciari, Popoviciu s-a apărat invocând probleme medicale psihice. A și prezentat documente în acest sens. Fosta președintă a Judecătoriei Ineu, Mariana Nicoleta Luciu, a fost una dintre primele persoane care și-au pus întrebări cu privire la activitatea de atunci a judecătoarei Popoviciu. „În calitatea mea de președinte de instanță de la acel moment, da, a fost colega mea și dânsa s-a prevalat, undeva în 2016-2017 de concedii medicale repetate, în care a depus unele documente medicale din care rezulta că dânsa are unele afecțiuni medicale certificate de medici, ca să spunem așa, și mă rog, ar fi lipsit pe motive medicale foarte multe luni de la serviciu. Sunt undeva pe la opt-nouă luni de concediu medical într-o perioadă de 12 luni, să spunem așa”, a declarat aceasta, pentru antena3. „Nu cunosc dacă a fost internată sau unde a fost internată cel puțin în perioada în care, mă rog, a fost colega mea directă și practic răspundeam cumva de activitatea dânsei. Doar faptul că a avut concedii medicale repetate și prelungite”, a  mai subliniat Luciu, precizând, totodată, că „am solicitat inițierea unei cercetări disciplinare pentru activitatea dumneaei și în urma acelei cercetări disciplinare nu s-a aplicat nicio sancțiune disciplinară. Doamna judecător Popovici Ioana Ancuța s-a prevalat de niște acte medicale, mi s-a sugerat că ar fi oportun la acel moment, ca eu, în calitate de președinte, în virtutea legii de organizare judiciară, să solicit efectuarea unei evaluări medicale pe partea de evaluare psihiatrică, fapt care s-a și produs, în sensul că eu, în calitate de președinte, am solicitat efectuarea unei evaluări medicale.“ Popoviciu și-a continuat activitatea pentru că s-a întocmit un referat care spunea că este aptă din punct de vedere medical.

Reamintim că Vlad Pascu este judecat pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului. Când a făcut prezența, la termenul de joi, 22 februarie, judecătoarea Popoviciu a întrebat dacă la proces se află și unul dintre studenții uciși, făcând referire la Sebastian. Mai întâi, judecătoarea Ancuța Ioana Popoviciu a făcut prezența părților din dosar. „Olariu Sebastian Andrei e prezent?“. În sală erau doar părinții lui, care au izbucnit în plâns când i-au auzit strigat numele la apel. Auzind rumoarea celor prezenți, judecătoarea a fost surprinsă: „A decedat o victimă?“, „Au decedat două“, a răspuns o voce din public. Atitudinea judecătoarei, cât și lipsa de pregătire și profesionalism, sunt inadmisibile și nu ar trebui să rămână nepedepsite. Părinții lui Sebastian, simțindu-se umiliți, dar și cu încrederea destul de scăzută că, la finalul procesului, Vlad Pascu primește ceea ce merită, au anunțat că vor cere strămutarea dosarului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sa-i comand imediat un taxi cat mai confortabil?
8
0
E poftim cine va hotareste soarta!
19
0
i-a pus cineva dragtestul?
21
0

REPLICA



LOTO

6/49
4219716334
5/49
91935222527
joker
51729436