REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.2° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.2° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Judecătorii, nemulțumiți de micșorarea pensiilor speciale: Peste 1.000 de magistrați ar putea pleca din sistem

Judecătorii, nemulțumiți de micșorarea pensiilor speciale: Peste 1.000 de magistrați ar putea pleca din sistem

Lucia JIANU 10 aprilie 2025 | 00:00 1207

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România critică legile Justiției din 2022, subliniind faptul că oamenii politici modifică condițiile în care magistrații ies la pensie în preajma alegerilor.

Judecatorii, nemultumiti de micsorarea pensiilor speciale: Peste 1.000 de magistrati ar putea pleca din sistem

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România susţine, miercuri, că Legile justiţiei, adoptate în anul 2022, au adus "un regres inacceptabil", sistemul judiciar fiind afectat grav în privinţa pilonilor săi, adăugând că, ori de câte ori există perioade electorale, se propune "intempestiv" modificarea condiţiilor de vechime minimă ori a condiţiilor de vârstă necesare pensionării magistraţilor.

Reacţia vine după ce reprezentanţii coaliţiei de guvernare au anunţat depunerea în Parlament a unui proiect de lege care prevede pensionarea magistraţilor la vârsta de 65 de ani.

"În ultimii ani, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România a învederat autorităţilor române de zeci de ori necesitatea adoptării unor reforme prin care justiţia română să recapete elementele necesare funcţionării sale în baza principiilor independenţei, meritocraţiei, eficienţei şi responsabilităţii. Legile justiţiei, adoptate în anul 2022, au adus un regres inacceptabil, sistemul judiciar fiind afectat grav în privinţa pilonilor săi, a fundamentelor unei justiţii independente", se precizează într-un comunicat al Asociaţiei Forumul Judecătorilor din România.

Potrivit sursei citate, ori de câte ori există perioade electorale, autorităţile propun "intempestiv" modificarea condiţiilor de vârstă necesare pensionării magistraţilor.

"Nu numai că autorităţile relevante nu au reacţionat sub nicio formă pentru a corecta erorile de legiferare din 2022, dar constant, aproape în fiecare an, ori de câte ori există perioade electorale, propun intempestiv modificarea condiţiilor de vechime minimă ori a condiţiilor de vârstă necesare pensionării magistraţilor, ceea ce reprezintă o afectare a independenţei şi a încrederii legitime a persoanelor în cauză (judecători sau procurori) în exerciţiu la data modificării acestor dispoziţii şi care ar putea determina pensionarea imediată a peste 1000 de magistraţi", arată sursa citată.

Judecatorii, nemultumiti de micsorarea pensiilor speciale: Peste 1.000 de magistrati ar putea pleca din sistem

Judecătorii cer predictibilitate din partea decidenților


Conform Asociaţiei, statutul judecătorilor şi procurorilor trebuie să fie unul previzibil, iar nu modificat de zeci de ori în câţiva ani, în scopuri electorale ori pentru a determina crize de personal şi pensionarea a mii de judecători.

"Acest dezastru se poate realiza imediat prin recenta propunere legislativă, care, sub pretextul îndeplinirii cerinţelor din 'Jalonul 215. Intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale, PNRR', schimbă din nou statutul magistraţilor, sub aspecte asupra cărora Curtea Constituţională a României a trasat linii roşii clare, iar Comisia Europeană a emis o evaluare pozitivă. Ca efect al Deciziei nr.724 din 19 decembrie 2024 a Curţii Constituţionale, nu există informaţii potrivit cărora Comisia Europeană ar fi solicitat Guvernului României să mărească din nou vârsta şi vechimea de pensionare, iar pensia de serviciu să se stabilească într-un cuantum de 65% (redus de la 80%) din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării, pentru că este evident că acest aspecte sunt neconstituţionale, aşa cum reiese şi din Decizia nr.467 din 2 august 2023 a Curţii Constituţionale", menţionează Asociaţia.

De altfel, Forumul Judecătorilor subliniază că textul tranzitoriu propus este "precar" redactat, lipsit de logică matematică, întrucât face să rămână fără niciun efect o parte semnificativă a situaţiilor practice existente, respectiv ipoteza magistraţilor născuţi începând cu anul 1981, aceste persoane putând beneficia de pensia de serviciu doar la împlinirea vârstei maxime de pensionare, indiferent de vechimea în funcţie acumulată, contrar deciziilor Curţii Constituţionale.

Carta Europeană cu privire la statutul judecătorului, emisă de Consiliul Europei, stabileşte în mod indubitabil un reper fundamental în materie: "cuantumul pensiei judecătorului trebuie să fie cât de apropiat posibil de nivelul ultimei sale remunerări", mai precizează sursa citată.

Judecătorii mai adaugă că deciziile Curţii Constituţionale a României "nu s-au născut din neant, printr-un complot al unor judecători constituţionali", aşa cum afirmă diverse "voci neavizate", ci au urmat tot aceste principii europene, România fiind stat membru al Consiliului Europei.

Două variante pentru pensiile speciale ale judecătorilor


Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, marţi, că proiectul care prevede pensionarea la vârsta de 65 de ani a celor care urmează o carieră în magistratură conţine două variante.

„Ieri (n.r. - luni), am luat decizia să intrăm cu un proiect de lege în această săptămână în Parlament privind vârsta de pensionare a magistraţilor şi metoda de calcul a pensiilor, fiindcă altfel am pierde 263 - 264 de milioane de euro. Şi vom trece prin Parlament acel proiect de lege prin care creşte vârsta de pensionare pentru magistraţi şi calculul de la 65 de ani - la 65 de ani pentru cei care vor intra de acum înainte şi la 65 de ani treptat pentru cei care sunt în sistem, sigur fiindcă ei când au intrat atunci erau nişte condiţii”, a declarat Kelemen Hunor la RFI.

Potrivit acestuia, proiectul de lege nu are probleme de constituţionalitate şi este unul echitabil., scrie protv.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sa plece toti sa se angajeze tineri fara spaga si fara interventii politice care sa judece corect
3
0
Sa plece sunt destui tineri cate au dreptul si nu au serviciu,
4
0
Protestul asta este facut la mishto de judecatori pentru ca nu stau ei in salariu,daca salariul era singurul lor venit legal nu dadeau atatea hotarari contra evidentzelor caci proshti nu sunt ci sunt shpagari,dupa cum vorbeam eu odata cu unul dintre ei care se lauda ca destinul unui om este in mana lui,atunci eu i-am spus,cum sa fie destinul in mana ta ma,in mana ta este legea pe care trebuie sa o aplici si atunci ecscrocul mi-a zis:"daca vreau te fac mai escule cu legea de partea ta de nici nu itzi dai seama".
10
0
vor continua sa primeasca sume mari de la buget ptr pensii peste contributivitate si nu sunt singurii mai sunt multe alte categorii de angajati care primesc bani suplimentari de la buget peste contributivitate ? cand se va opri hotia asta ? asta e intrebarea la care trebuie sa raspunda conducerile psdnl ca si la aceea de ce unele categorii ies mult mai devreme la pensie fara nici o justificare serioasa ?
7
1
Niște ordinari. Aceste pensii ar trebui eliminate, nu micșorate! Dar specialii noștri se complac. Doar beneficiază și ei, după mandate, de aceste bonusuri nesimțite. Oricum, nici un ales nu se ia în gură cu ENACHE. Plus că se va găsi o virgulă pusă intenționat greșit și totul va rămâne așa cum este. Ce, le pasă magistraților de PNRR? Să fim serioși. Le pasă de sacii lor cu bani.
11
1
TAIATI PENSIILE SPECIALE nesimtitilor de paraziti care traiesc pe spatele nostru. Anual ne cresc taxele si impozitele ca sa le acoprim acestor trantori foloasele banesti necuvenite de care beneficiaza. Nu va este deloc rusine sau jena fata de cetatenii acestei tari care muncesc cinstitit, traiesc din salarii sau pensii mizere si va alimenteaza voua pensiile speciale ? Pana cand o sa ne manipulati si o sa ne jefuiti in halul acesta ?
18
0