REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.8° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
9.8° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Julie Mayaya, transformarea miraculoasă a fostei câștigătoare de la „Vocea României“

Julie Mayaya, transformarea miraculoasă a fostei câștigătoare de la „Vocea României“

Replica API 16 martie 2022 | 00:00 713

Fosta câștigătoare de la ,,Vocea României", Julie Mayaya, a trecut printr-o transformare uluitoare. Cântăreața care i-a impresionat pe jurați cu vocea ei puternică arată ca o adevărată divă, după ce a slăbit mai multe kilograme.

Julie Mayaya, în vârstă de 36 de ani, este tânăra de origine congoleză, crescută în Iași, care a câștigat sezonul doi din show-ul ,,Vocea României".

Cântăreața s-a născut dintr-o mamă româncă și un tată congolez, iar în 2012 a luat cu asalt scena de la «Vocea României», unde a lăsat juriul și publicul mut de uimire cu vocea ei, demnă de o adevărată divă, scrie click.ro.

Cel care a susținut-o cu toată convingerea de-a lungul competiției, a fost Horia Brenciu, cel mai dificil dintre jurați și cel care s-a declarat absolut impresionat de talentul mulatrei Julie Mayaya.

La aproape 10 ani de la debutul artistei la «Vocea României», cântăreața arată complet schimbată. Julie Mayaya a slăbit extraordinar de mult și este aproape de nerecunoscut. Tânăra are acum o siluetă de invidiat, iar drept dovadă stau chiar imaginile de pe conturile de socializare, unde își etalează trupul superb și stilul vestimentar unic.

Ultima ei apariție la TV a fost în 2021, în cadrul show-ului iUmor, unde a făcut o mare surpriză juraților, când a apărut pe scenă și a interpretat o piesă a Tinei Turner. Atât Mihai Bendeac cât și Delia au rămas muți de uimire datorită prestației live impecabile a mulatrei.

Julie Mayaya a susținut și un concert tribut în cinstea lui Tina Turner, în 2021, în cadrul căruia a interpretat piesele memorabile ale legendarei artiste.

Julie Mayaya a câștigat 100.000 de euro la Vocea României

Julie Mayaya a fost revelația sezonului doi de la «Vocea României», unde și-a demonstrat talentul incontestabil pe scena show-ului și a devenit preferata lui Horia Brenciu. Julie Mayaya a câștigat premiul cel mare de la «Vocea României», 100.000 de euro si un contract cu Universal Music Romania.

Julie Mayaya a fost încurajată de prietenii ei să se înscrie la audițiile pe nevăzute de la «Vocea României» și a reușit din prima să întoarcă scaunele celor patru jurați după ce a interpretat piesa Hurt a Christinei Aguilera.

După ce i-a uimit pe români cu vocea ei, Julie Mayaya a plecat în Africa, pentru a împărtăși tatălui ei experiența pe care a trăit-o în cadrul concursului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212