REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.2° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
15.2° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Justin Bieber a oferit un concert exclusivist fanilor săi din Londra

Justin Bieber a oferit un concert exclusivist fanilor săi din Londra

Replica API 13 februarie 2020 | 00:00 339

Justin Bieber

Foto: (c) Justin Bieber / Facebook

Cântăreţul pop canadian Justin Bieber a oferit marţi seară în complexul O2 Arena din Londra în faţa fanilor săi cei mai norocoşi şi în premieră mondială câteva extrase din viitorul său album "Changes" prin care revine la ritmurile r&b (rhythm and blues) şi care va fi lansat pe 14 februarie, de Ziua îndrăgostiţilor, relatează EFE, citată de Agerpres.

Spectacolul, care a început cu o rundă de întrebări, a fost un prilej pentru fani de a-l cunoaşte mai bine pe artist, care a recunoscut în răspunsurile sale că cea mai mare schimbare din viaţa lui de la lansarea ultimului său album în 2015 a fost faptul că s-a căsătorit.

El a mărturisit totuşi că noul album cuprinde piese care reflectă provocările cu care s-a confruntat în ultimii ani: anxietate, depresie şi alte probleme de sănătate.

Justin Bieber a menţionat însă că în această perioadă s-a maturizat odată cu fanii, care i-au fost alături de la început şi care au trecut la rândul lor printr-o perioadă de creştere şi de schimbare personală, astfel încât ei se vor putea identifica cu textul acestor cântece.

A venit apoi momentul cel mai aşteptat de public, când Bieber a început să cânte acompaniat de chitarişti cinci piese, dintre care trei fac parte din noul său album: "Changes" care dă şi titlul albumului, "Intentions" şi "Yummy", cel mai recent single al său.

Cântăreţul canadian încearcă cu acest nou album şi acest concert mai intim, sau prin lansarea pe Youtube a unui serial documentar - în care prezintă cariera sa din ultimii ani - să facă cunoscută latura sa cea mai umană şi mai apropiată de public.

El doreşte totodată să demonstreze fanilor că "nu suntem singuri". "Indiferent de situaţie, există cineva în această lume care a trecut prin acelaşi lucru ca şi noi, important este că ne avem unii pe alţii", a mărturisit Justin Bieber.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272