REPLICA ONLINE CONSTANTA

12° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
12° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Justin Bieber vorbeşte deschis despre droguri şi problemele de sănătate într-o serie documentară

Justin Bieber vorbeşte deschis despre droguri şi problemele de sănătate într-o serie documentară

Replica API 5 februarie 2020 | 00:00 427

Justin Bieber

Justin Bieber a vorbit deschis despre dependenţa sa de droguri şi a dezvăluit că i-a fost teamă că va muri din cauza acestora, relatează marţi Press Association.

Cântăreţul canadian, în vârstă de 25 de ani, a declarat că în cea mai dificilă perioadă din viaţa imediat după ce se trezea fuma canabis şi înghiţea pastile. El a povestit de asemenea că personalul însărcinat cu protecţia sa îi verifica pulsul în timpul nopţii pentru a se asigura că era încă în viaţă după ce consuma ecstasy şi ciuperci halucinogene.

În cel mai recent episod din seria documentară de pe YouTube intitulată ''Seasons'', se precizează că ''starul pop a fumat prima dată canabis când avea 13 ani şi a devenit dependent'' de acesta, apoi ''a trecut la drogurile mai tari în timp ce se lupta cu presiunea de a fi unul dintre cei mai cunoscuţi muzicieni din lume şi a recunoscut că a consumat combinaţia sirop de tuse cu codeină cu băuturi răcoritoare''.

Bieber a declarat că drogurile au reprezentat pentru el o cale de ''scăpare'', adăugând: ''Eram tânăr, ca toată lumea din această industrie şi ca alţi oameni care experimentează şi fac lucruri normale în timp ce cresc. Dar experienţa mea a fost în faţa camerelor de luat vederi şi am avut un nivel diferit de expunere. Aveam mulţi bani şi o mulţime de lucruri''.

El a spus că a decis să renunţe la droguri de teamă că acestea îl vor omorî. ''Oamenii nu ştiu cât de grav devenise'', a spus el. ''Era cu adevărat înfricoşător. Mă trezeam dimineaţa şi primul lucru pe care îl făceam era să înghit pastile şi să fumez (canabis). A devenit înspăimântător'', a recunoscut vedeta.

Bieber a avut de câteva ori probleme cu încălcarea legii, confruntându-se cu acuzaţii de vandalism, agresiune şi conducerea sub influenţa unor substanţe interzise.

Cântăreţul a dat vina pentru comportamentul său pe modul în care a fost crescut. ''Am început să valorizez lucrurile greşit pentru că îmi erau atârnate în faţă'', a spus el. ''Dacă obţin asta, voi fi fericit. Dacă fac asta, voi fi fericit. Acestea sunt lucruri pe care cred că oamenii care au crescut în gospodării sigure le învaţă la vârste fragede. Eu n-am avut niciodată parte de siguranţă într-o familie. N-am avut niciodată consecvenţă. N-am avut niciodată siguranţă şi responsabilitate. Părinţii mei nu mi-au oferit niciodată uneltele necesare pentru a fi un bun jucător de echipă'', a adăugat artistul în seria documentară.

Soţia lui Bieber, Hailey, care apare de asemenea în documentar, a dezvăluit că nu a dorit să se implice în viaţa acestuia până când el a ''ales'' să renunţe la droguri.

Cei doi s-au căsătorit în 2018.

Bieber, care a vorbit anterior despre lupta sa cu anxietatea şi depresia, a dezvăluit fanilor că îşi tratează aceste probleme de sănătate prin oxigenoterapie, pentru atenuarea stresului, şi colaborează cu un specialist în tulburări mintale, doctor Daniel Amen, notează Press Association, citat de Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
cine mai e?
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212