Katalin Novak, noua președintă a Ungariei, și-a preluat funcția
Katalin Novak a fost învestită sâmbătă în funcţia de preşedinte al Ungariei, într-o ceremonie desfășurată în fața Parlamentului de la Budapesta. Al şaselea preşedinte de la schimbarea sistemului politic din Ungaria, în 1989-1990, ea este prima femeie care ajunge șef al statului.
Fost deputat al partidului Fidesz și o aliată a premierului Viktor Orban, Katalin Novak a fost aleasă de Parlament în această funcție în luna martie, cu puțin timp înainte ca Viktor Orban să obțină o nouă victorie zdrobitoare la alegerile legislative din 3 aprilie.
Katalin Novak a ocupat funcția de vicepreședinte al Fidesz și a fost ministru al afacerilor familiale în guvernul anterior al lui Viktor Orban.
În discursul de învestitură, la fel cum a făcut-o și în momentul în care a fost aleasă președinte, Katalin Novak a condamnat agresiunea Rusiei în Ucraina și a spus că Ungaria „va refuza întotdeauna orice ambiţie de refacere a Uniunii Sovietice”. Maghiarii vor pace, a spus ea, cerând totodată o anchetă asupra crimelor de război şi pedepsirea vinovaţilor, relatează Agerpres. Ea a mai spus că Budapesta susţine aderarea Ucrainei la comunitatea ţărilor europene.
Ungaria nu este neutră, a punctat şefa statului, adăugând că Ungaria îşi îndeplineşte obligaţiile care decurg din calitatea de membru al Uniunii Europene şi NATO. Ungaria nu va renunţa însă la suveranitatea sa, a punctat Novak. Ungaria este pregătită să facă sacrificii pentru pace şi nu îi împiedică nici pe aliaţii săi să facă sacrificii, dar nu va fi de acord cu decizii care cer ungurilor sacrificii mai mari decât durerea pe care ar provoca-o Rusiei, a arătat Novak, semnalând astfel că nu se va îndepărta de linia politică urmată de Viktor Orban.
Și Viktor Orban a condamnat atacul Rusiei asupra Ucrainei, dar a evitat criticile personale la adresa președintelui Vladimir Putin și s-a opus cu fermitate oricăror sancțiuni împotriva energiei rusești.
„Să ne păstrăm şi să ne protejăm mândria naţională şi să ne asigurăm că mândria naţională nu se transformă în aroganţă naţională, dar nici în laşitate globalistă”, a îndemnat noua președintă a Ungariei.
Novak s-a oferit să medieze în vederea reluării negocierilor de pace între Rusia şi Ucraina şi şi-a exprimat sprijinul pentru interesele comunităţii etnice maghiare din Ucraina.
Totodată, ea a subliniat că, în calitate de preşedinte, va întări valorile bazate pe creştinism ale maghiarilor, îi va încuraja să aibă copii şi să îi crească în cămine iubitoare și va susţine „protecţia vieţii umane concepute”, o aluzie la faptul că nu sprijină dreptul la avort. „Să protejăm ordinea creaţiei şi lumea creată”, a spus Novak.
Katalin Novak, în vârstă de 44 de ani, este mamă a trei copii. Are studii economice, de drept şi administraţie publică, în Ungaria şi Franţa. A trăit în SUA, Franţa şi Germania şi vorbeşte engleza, franceza, germana şi spaniola, scrie digi24.ro

Încă doi miniştri au demisionat miercuri din guvernul Regatului Unit, informează AFP. Ministrul familiei, Will...169
Într-o operaţiune la nivel european susţinută de Europol, forţele de poliţie din ţările participante şi...172
Restaurantele, barurile, lăcaşuri de cult şi cluburile de karaoke se vor închide din nou pentru o săptămână în...172
Mohammad Barkindo, un politician nigerian și secretar general al grupului de producători de petrol OPEC, a murit la...383


ConstanțaUmiditate: 48%
Vânt: 5.11 m/s
Presiune: 1012 milibari

Jucătoarea kazahă de tenis Elena Rîbakina va fi adversara româncei Simona Halep în semifinalele turneului de Mare...545
Sportivul David Popovici a obţinut, miercuri, a doua sa medalie de aur la Campionatele Europene de înot pentru juniori...484
Simona Halep, locul 18 mondial şi cap de serie 16, s-a calificat, miercuri, în semifinalele turneului de grand slam de...495
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic (3 ATP, principal favorit) s-a calificat miercuri în semifinalele turneului de...536


Pompierii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de miercuri, 6 iulie, în...747
Pompierii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină la Pecineaga, pe strada Decebal, după ce o casă a...400
Un grup de elevi ai Școlii Profesionale Bordușani din județul Ialomița, cu rezultate foarte bune la olimpiade și...370
Proximitatea faţă de zona de conflict, seceta severă şi lipsa sistemelor de irigaţii, infrastructura rutieră şi...365
Secretarul general al NATO, Mircea Geoană, își pregătește terenul pentru candidatura la alegerile prezidențiale...542
Liderii PSD au votat în unanimitate, în ședința Consiliului Politic Național, pentru propunerea lui Petre Daea la...1298
Până miercuri, 6 iulie, au fost emise 1 milion de carduri pe care se încarcă ajutorul de 250 de lei pentru alimente...356
A lăsat mediul de afaceri, după 30 de ani, pentru a începe o carieră în politică. Are încredere că poate schimba...7242
Într-o perioadă în care toată lumea aleargă după putere și funcții, Tit Liviu Brăiloiu, fost senator PSD de...4214
Dacă în plan personal, Radu Cristian se poate lăuda cu o avere de invidiat, nu același lucru se poate spune despre...5831
Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost prezent în studioul Replica de Constanţa, miercuri, 4 mai, în...2763
Keith Richards a ajuns la fabuloasa vârstă de 78 de ani, fiind astăzi una dintre marile legende ale muzicii. Despre...195
Tom Cruise a împlinit 60 de ani. Celebrul actor american are în spate o carieră de succes, dar în dragoste lucrurile...252
Mai multe cinematografe britanice au interzis accesul adolescenţilor care veneau îmbrăcaţi în costume elegante...199
Legendarul chitarist american Carlos Santana s-a prăbușit pe scenă în timpul unui concert în aer liber lângă...635
Restaurantele, barurile, lăcaşuri de cult şi cluburile de karaoke se vor închide din nou pentru o săptămână în...172
Numărul cazurilor de COVID-19 în Franţa ''urmează să depăşească lejer 200.000'' în ultimele 24 de ore, a...173
Mohammad Barkindo, un politician nigerian și secretar general al grupului de producători de petrol OPEC, a murit la...383
Ministrul britanic al sănătăţii, Sajid Javid, şi-a anunţat marţi demisia, explicând că şi-a pierdut...419
Evită aceste alimente înainte să zbori cu avionul, dacă vrei să ai un zbor liniștit, fără neplăceri cauzate de...190
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne proteja inima și care sunt alimentele nepermise dacă vrem să avem o inimă...260
Este bine să bem apă, dar…: rece sau caldă? Ce riscuri apar dacă bem apă rece, potrivit studiilor științifice...220
Înțepăturile de țânțari nu sunt doar enervante, dar pot fi și periculoase pentru că nu știm ce boli ne pot...201