REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.2° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
12.2° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

Katy Perry a pierdut o dispută juridică privind marca înregistrată a unei creatoare de modă australiene

Katy Perry a pierdut o dispută juridică privind marca înregistrată a unei creatoare de modă australiene

A.F. 2 mai 2023 | 00:00 675

Un tribunal australian a hotărât că superstarul pop Katy Perry a încălcat drepturile conferite de marca înregistrată a unui creatoare de modă din Sydney, care îşi vindea produsele local, sub brandul ''Katie Perry'', numele de botez al creatoarei, informează Reuters.

Katy Perry a pierdut o disputa juridica privind marca inregistrata a unei creatoare de moda australieneKaty Perry

Creatoarea Katie Taylor, care a intentat proces în 2019, susţine că vedeta a ignorat marca şi a vândut haine Katy Perry clienţilor australieni cu prilejul turneelor cântăreţei în această ţară în 2014 şi 2018 prin intermediul unor comercianţi cu amănuntul şi a unor site-uri.

Potrivit judecătoarei Brigitte Markovic, compania deţinută de Katy Perry, denumită Kitty Purry, a lezat parţial marca înregistrată de compania lui Katie Taylor, care vine în principal haine online, promovând produsele cântăreţei în mesaje publicate pe reţelele de socializare, potrivit unor documente judiciare, citează Agerpres.

Despăgubirile vor fi decise la o dată ulterioară.

''E povestea a două femei, două vise din adolescenţă şi un singur nume'', a spus Markovic în textul hotărârii judecătoreşti.

Judecătoarea a respins o cerere a cântăreţei care vizează desfiinţarea mărcii Katie Perry.

Taylor, al cărei nume de botez este Katie Perry, a spus că verdictul este o victorie ''de tipul David versus Goliat'' în favoarea micilor afaceri.

''Nu am luptat doar pentru mine, am luptat şi pentru micile afaceri din această ţară, multe dintre ele fondate de femei, care trebuie să facă faţă concurenţei unor entităţi de peste ocean, cu mult mai multă putere financiară decât noi'', a spus ea într-o postare pe blog.

Disputa dintre vedeta pop şi creatoarea de modă australiană a început în 2008 când Taylor a înregistrat marca ''Katie Perry'' în Australia.

Katy Perry a încercat iniţial să blocheze înregistrarea mărcii, iar ulterior a angajat avocaţi pentru a o determina pe creatoare să nu mai folosească niciodată marca, însă a abandonat ulterior demersul, a spus Taylor. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468