REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Mie., 8 Mai 2024
Anul XX Nr. 6723
16.4° Constanța Miercuri, 8 Mai 2024 Anul XX Nr. 6723
 

Katy Perry şi Orlando Bloom au devenit părinţi

Katy Perry şi Orlando Bloom au devenit părinţi

Replica API 28 august 2020 | 00:00 1110

Cântăreaţa americană Katy Perry şi actorul britanic Orlando Bloom au devenit părinţii unei fetiţe, informează site-ul Billboard.com, citat de Agerpres.

Katy Perry şi Orlando Bloom

Fiica celor doi artişti se va numi Daisy Dove Bloom.

Informaţia a fost confirmată prin intermediul unui mesaj publicat joi pe contul de Instagram al UNICEF.

"Bine ai venit pe lume, Daisy Dove Bloom! Suntem onoraţi să v-o prezentăm pe fiica ambasadoarei bunăvoinţei Katy Perry şi a lui Orlando Bloom", se afirmă în acel mesaj online, care însoţeşte o fotografie ce prezintă mâinile celor două staruri care ţin între degete mâna dreaptă a fiicei lor.

Acesta este primul copil al cântăreţei Katy Perry. Artista americană, în vârstă de 35 de ani, a fost căsătorită cu actorul şi prezentatorul britanic Russell Brand între anii 2010 şi 2012.

Orlando Bloom, în vârstă de 43 de ani, are şi un fiu - Flynn, în vârstă de nouă ani - cu modelul Miranda Kerr. Starul britanic şi modelul australian au fost căsătoriţi în perioada 2010-2013.

foto Instagram

Katy Perry şi Orlando Bloom au generat în ianuarie 2016 numeroase zvonuri legate de o posibilă relaţie, după ce au fost văzuţi dansând împreună la o petrecere organizată după gala Globurile de Aur. Apoi, cei doi artişti au petrecut mai multe vacanţe în doi, iar cântăreaţa pop şi-a oficializat relaţia cu starul de cinema în mai 2016 printr-un mesaj publicat pe Instagram.

La începutul anului 2017, Katy Perry şi Orlando Bloom s-au despărţit pentru o scurtă perioadă, însă şi-au reluat relaţia spre sfârşitul aceluiaşi an.

În februarie 2019, cuplul şi-a anunţat logodna, iar în 2020 Katy Perry a dezvăluit că era însărcinată prin intermediul videoclipului "Never Worn White".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212