REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
18.4° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Kelemen Hunor şi ministrul de Externe al Ungariei, la manifestările organizate de UDMR la Oradea pe 15 Martie

Kelemen Hunor şi ministrul de Externe al Ungariei, la manifestările organizate de UDMR la Oradea pe 15 Martie

Victor ROTARU 15 martie 2024 | 00:00 136

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi ministrul de Externe al Ungariei, Szijjartó Péter, vor participa vineri la manifestările pregătite de UDMR Bihor la Oradea pentru a sărbători Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, marcată anual pe 15 martie.

Kelemen Hunor si ministrul de Externe al Ungariei, la manifestarile organizate de UDMR la Oradea pe 15 MartieKelemen Hunor

"Domnul preşedinte Kelemen Hunor şi domnul ministru Szijjartó Péter vor fi vineri la Oradea. De asemenea aşteptăm şi prezenţa şefului cancelariei primului ministru, Alexandru Mihai Ghigiu", a declarat, joi, pentru AGERPRES, preşedintele executiv al UDMR Bihor, deputatul Szabó Ödön.

Ca în fiecare an, comunitatea maghiară din municipiu serbează, la 15 martie, începutul Revoluţiei din 1848-1849. Programul a fost stabilit de filiala judeţeană a partidului împreună cu bisericile tradiţionale, organizaţii de tineret, instituţii culturale şi de învăţământ, se arată într-un comunicat al UDMR Bihor.

Potrivit informării semnate de Szabó Ödön, manifestările vor începe la ora 11 cu o depunere de coroane la Monumentul din Episcopia Bihor, pentru ca de la ora 12 să fie depuse coroane şi la mormintele revoluţionarilor din 1848-1849 din turnul Bisericii Reformate Rogerius.

De la ora 14 vor fi amplasate coroane şi la mormântul eroului martir polonez Kazimir Rulikowski din Cimitirul Municipal Oradea. De la ora 14.40 ceremoniile vor continua cu depunerea de coroane la bustul revoluţionarului român Nicolae Bălcescu din parcul ce-i poartă numele, iar de la ora 15.30 la bustul poetului revoluţionar Petőfi Sándor din parcul cu acelaşi nume.

De la ora 18,30 va avea loc o festivitate cu ansambluri populare maghiare din Bihor, iar de la ora 19 la statuia Szacsvay Imre din Parcul Libertăţii se vor transmite mesajele premierilor României şi Ungariei, se vor ţine discursuri de către personalităţi locale şi se vor depune şi aici coroane. Potrivit deputatului Szabó Ödön, invitaţii speciali ai manifestărilor vor fi prezenţi la acest moment din program, la întrunirea din jurul statuii eroului paşoptist Szacsvay Imre fiind aşteptaţi între 3.000 şi 5.000 de etnici maghiari.

Festivităţile de la statuia lui Szacsvay Imre vor fi urmate, ca în fiecare an, de un marş festiv cu făclii prin centrul oraşului, la care vor participa membrii comunităţii orădene.

Comisia tehnică pe probleme de circulaţie din cadrul Primăriei Oradea a aprobat miercuri instituirea de restricţii de circulaţie vineri seara, pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a festivităţilor prilejuite de Ziua maghiarilor de pretutindeni.

"La solicitarea UDMR Bihor, în contextul manifestărilor prilejuite cu ocazia zilei de 15 martie - Ziua maghiarilor de pretutindeni, va fi restricţionată circulaţia pe strada Parcul Libertăţii, în intervalul orar 18:30 - 20:00", a transmis Primăria Oradea printr-un comunicat de presă.

Măsurile de limitare a circulaţiei din centrul oraşului vor viza şi un tronson al străzii Republicii.

"În intervalul orar 19:30 - 20:30 va fi restricţionată circulaţia pe strada Republicii, între intersecţia cu strada Muzeului şi intersecţia cu strada Braşovului şi Dunărea (lângă magazinul Crişul), pe două benzi, pe sensul de mers dinspre Gara CFR înspre magazinul Crişul", se mai menţionează în comunicat.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108