Kendama la suprapreț și clienți înșelați: cum a ajuns kenhub.ro exemplul perfect al comerțului online dubios
Kendama la suprapreț și clienți înșelați: cum a ajuns kenhub.ro exemplul perfect al comerțului online dubios
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestDe câteva săptămâni, rețelele sociale fierb. Un val de plângeri pe grupurile de Facebook, unele adunând sute de comentarii, acuză site-ul kenhub.ro că ar vinde kendame scumpe… pe care, însă, clienții nu le primesc niciodată. În timp ce unii râd de prețurile exagerate—300 de lei pentru „o bucată de lemn cu o bilă”, cum scriu utilizatorii—alții plâng după banii pierduți și după copiii care își așteaptă în zadar jucăria.

„Comanda e pe drum”, fără AWB, fără răspunsuri, fără produs
Un client povestește că a plasat o comandă pe 14 ale lunii. Au trecut 10 zile, niciun AWB, nicio actualizare, doar un e-mail generic: „comanda a fost plasată”. Pe mail nu răspunde nimeni, pe site nu există număr de telefon, iar singura „dovadă” a existenței firmei este statusul „pe drum” din aplicația Shop—dar tot fără informații reale de livrare.

Acesta nu este un caz izolat. „Sunt mai multe postări despre acest site. E țeapă!”, avertizează un utilizator. Altul completează: „Sunt multe site-uri de genul! Aveți grijă”.

PREȚURI HALUCINANTE, NERĂBDARE ȘI DEZAMĂGIRE
Indignarea clocotește în comentarii. „300 lei o bucată de lemn + o bilă + sfoară?”, întreabă ironic un cumpărător. „În cazul de față doar un e-mail costă atât, că altceva nu o să vadă fraierii”, completează altul, dezamăgit.

Unii pun vina pe părinții care „aruncă banii pe prostii”, alții îi apără: „Pentru copii, domnule. Există un trend, vrei să-i faci o bucurie”. Dar chiar și cei mai îngăduitori părinți admit că prețurile sunt dubioase și că alternative există: pe eMAG, în magazine, chiar și la Mega Image sau Dragon—unde același tip de jucărie începe de la 20–60 de lei.
Cei mai atenți observă că pe site lipsesc elementele esențiale pentru o afacere legitimă: adresă fizică, CUI, număr de telefon, date de identificare juridică.

„După ce mi-am luat țeapă pe Kendamahub, am început să mă uit mai bine la astfel de detalii”, scrie o utilizatoare. „Și aici, la fel: niciun fel de date. Cere refuz de plată la bancă.”
Un alt utilizator trimite direct spre ScamAdviser, unde site-ul este listat cu risc ridicat.
O problemă tot mai mare: site-uri-fantomă, alimentate de reclame agresive
Clienții mai observă un lucru tulburător: site-uri precum acesta apar constant în reclame pe TikTok și Facebook, vizând tocmai părinții vulnerabili, presați de dorințele copiilor. „Tepari ordinari… și tot apar peste tot”, avertizeaza alt pagubit.

Fenomenul nu este nou. O cititoare povestește cum a comandat o figurină de grădină și a primit „o tablă tăiată în formă de balerină”. Altul spune că o cunoștință a plătit 4500 lei pentru o orgă inexistentă. Modelele sunt aceleași: prețuri tentante sau produse la modă, o apariție intensă în reclame, apoi dispariție totală după ce banii sunt încasați.
Între rușine și revoltă: cum reacționează comunitatea online
Pe lângă sfaturi utile—„faceți refund”, „verificați site-urile cu TrustPilot”, „nu cumpărați fără ramburs”—apare și valul mai putin intelegator de comentarii: „Vă meritați soarta”, „alt donator?”, „ce retard trebuie să ai să te joci cu așa ceva?”.
Dar, după cum spune un părinte, „diferența dintre un sfat și o jignire ține de educație”.
Pentru mulți, problema nu este jucăria în sine, ci faptul că oamenii profită de naivitatea și buna-credință a părinților și copiilor.
Kendama – un trend real, dar exploatat de site-uri false
În discuții se observă clar un fenomen: kendama este un trend printre copii și adolescenți, iar variantele profesioniste chiar costă, în realitate, 150–400 lei, în funcție de marcă. Dar diferența dintre un produs premium și o pagină web frauduloasă este uriașă: magazinele serioase nu se ascund, nu refuză comunicarea, nu vând iluzia unei livrări fictive.
„Nu e o jucărie pe care o cumperi lunar”, spune o mamă. „O cumperi o dată, de calitate.” Dar calitatea nu vine niciodată din anonimat.
Când reclama e prea frumoasă ca să fie adevărată… probabil nu e
De la prețuri suspect de mari sau suspect de mici, la lipsa contactului clar, până la povești cu „produsul e pe drum” fără document de confirmare, toate semnele duc către aceeași concluzie publică: o schemă suspectă care a prins în plasă sute de oameni.
Pe grupul dedicat pagubitilor de site sunt zeci de oameni care au pierdut bani
Într-o eră în care escrocheriile online se reinventează constant, un lucru rămâne sigur: dacă nu verificăm site-urile înainte de a cumpăra, mai ales in perioada sarbatorilor, nu e vorba doar de bani pierduți, ci și de bucurii promise unor copii care nu vor ajunge niciodată.
Indiferent cât costă o kendama sau cât de „fraieri” par unii în ochii celorlalți, realitatea e simplă: oamenii sunt înșelați, iar asta nu ar trebui normalizat sau ridiculizat. Unii părinți își permit jucării scumpe, alții nu. Dar nimeni nu își permite să fie păcălit.
Iar până când autoritățile intervin, singura protecție reală rămâne informarea: nu orice site colorat cu poze frumoase înseamnă comerț legitim. Uneori, în spatele unei kendame de 300 de lei se ascunde o fraudă de proporții.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
14.5° Constanța 





.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)
