REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.1° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
14.1° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Klaus Iohannis, mesaj de Anul Nou: „Politicienii trebuie să învețe lecția anului 2024!“ Video

Klaus Iohannis, mesaj de Anul Nou: „Politicienii trebuie să învețe lecția anului 2024!“ Video

A.F. 31 decembrie 2024 | 16:16 534

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis într-un mesaj video de Anul Nou că România este o ţară stabilă, democrată, sigură şi proeuropeană, un partener de încredere pentru aliaţii externi. De asemenea, șeful statului a mai transmis faptul că politicienii trebuie să învețe lecția lui 2024. 

Klaus Iohannis, mesaj de Anul Nou: „Politicienii trebuie sa invete lectia anului 2024!“ VideoKlaus Iohannis

„Încheiem un an complicat, cu multe împliniri, dar și cu provocări, atât pentru fiecare dintre noi, cât și pentru România. Acum, la finalul lui 2024, mesajul meu, în care cred cu toată convingerea, rămâne acesta: România este o țară stabilă, democrată, sigură și proeuropeană, un partener de încredere pentru aliații noștri externi.

În ultimul an, am făcut progrese economice semnificative și ne-am îndeplinit obiective importante, precum aderarea completă la Schengen și eliminarea vizelor pentru Statele Unite.

Iohannis: Nivelul de trai și veniturile au continuat să crească și în 2024

România și-a continuat parcursul pozitiv și a redus decalajele în raport cu statele Uniunii Europene. Nivelul de trai și veniturile au continuat să crească și în 2024, deși contextul extern nu a fost deloc simplu.

În același timp însă, pe fondul unor nemulțumiri justificate la nivelul societății noastre, ne aflăm într-un moment de cumpănă, un moment al alegerilor esențiale. Pentru a-l depăși cu bine, avem nevoie de întărirea solidarității și de recuperarea încrederii în clasa politică. Doar dacă ne păstrăm democrația și valorile care ne-au definit ca parte autentică a familiei europene vom trece de această etapă dificilă și vom continua să accelerăm dezvoltarea și modernizarea României.

Iohannis: Clasa politică trebuie să arate că a învățat lecția anului 2024

2025 va fi un an extrem de important pentru viitorul nostru și al generațiilor următoare. Clasa politică trebuie să arate că a învățat lecția anului 2024 și să răspundă cu măsuri concrete și rapide la nevoile societății. Este mai mult ca oricând timpul pentru maturitate și pentru asumarea responsabilității, pentru reforme autentice, nu mimate, și pentru reconstrucție bazată pe respectul real, nedisimulat față de cetățenii pe care cei aleși sunt chemați să îi reprezinte.

Dragi români, istoria ne-a arătat în repetate rânduri că spiritul națiunii noastre nu poate fi înfrânt. Cei care vor acum să ne dezbine și să ne întoarcă spre un trecut întunecat, pe care niciun român nu și-l mai dorește, nu vor reuși. Și nu vor reuși pentru că forța noastră rezidă tocmai în unitatea noastră și în credința comună în libertate și democrație. România este însă responsabilitatea fiecăruia dintre noi și a tuturor împreună!

Așadar, vă îndemn ca în noul an să ne recăpătăm încrederea și să nu pierdem nicio clipă speranța că, împreună, putem să menținem România pe traseul său prooccidental, ghidată de principiile și valorile fundamentale care ne definesc - dreptate, libertate și democrație, pentru care semenii noștri au plătit prețul suprem.

Vă urez tuturor să aveți parte de un An Nou mai bun, plin de bucurii și împliniri! La mulți ani!“, a transmis președintele Iohannis.

Video:

.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
clasa politica stie lectia, ne trage pe cosor cum vrea ea, doar au invatat de la petrov, de la iohanis!
2
0
sa ne multumesti la toti ptr viloiul din zona de superlux din capitala si pensia speciala pe care noi toti ti le facem cadou din averea tarii si impozitele noastre jigodie sa-ti stea in gat
3
0
TAIATI PENSIILE SPECIALE nesimtitilor de paraziti care traiesc pe spatele nostru. Anual ne cresc taxele si impozitele ca sa le acoprim acestor trantori foloasele banesti necuvenite de care beneficiaza. Nu va este deloc rusine sau jena fata de cetatenii acestei tari care muncesc cinstitit, traiesc din salarii sau pensii mizere si va alimenteaza voua pensiile speciale ? Pana cand o sa ne manipulati si o sa ne jefuiti in halul acesta ?
4
1
Sa speram ca ai dreptate domnule Johanis caci din 1990 pana acum politicieni din Romania au condus tzara din rau in si mai rau si din bine in si mai bine pentru ei si cercurile lor de interese cercuri de interese care sunt atat de mari ca cuprind si interlopi din Romania,defapt asta a mai ramas de facut,ca parlamentari romani sa dea o lege prin care sa ii faca si pe shefi interlopilor pensionari speciali caci ashtia au putere mai mare decat militzieni"care beneficiaza de cadoul asta de la parlamentari" in unele zone din Romania.
4
0
Nu ai invatat nimic!
5
0