REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Kremlinul avertizează NATO: 'Aderarea Ucrainei va înrăutăți și mai mult situația'

Kremlinul avertizează NATO: 'Aderarea Ucrainei va înrăutăți și mai mult situația'

Replica API 8 aprilie 2021 | 14:23 1396

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a lansat marţi un apel către NATO să accelereze aderarea ţării sale la Alianţa Nord-Atlantică pentru a trimite 'un adevărat semnal' Rusiei, care a protestat imediat pe fondul tensiunilor crescânde în jurul conflictului din estul Ucrainei, relatează AFP, scrie stiripesurse.ro

'NATO este singura cale spre a pune capăt războiului din Donbas' (teritoriu din estul ţării unde armata ucraineană luptă împotriva separatiştilor proruşi), a scris Zelenski într-un tweet adresat secretarului general al Alianţei, Jens Stoltenberg, după o convorbire telefonică avută cu acesta.

'Planul de acţiune pentru aderare va fi un adevărat semnal pentru Rusia', a adăugat el.

Câteva minute mai târziu, Kremlinul a declarat că o aderare a Ucrainei la NATO va agrava conflictul între separatiştii proruşi şi forţele ucrainene.

'Ne îndoim foarte mult că aceasta va ajuta Ucraina să îşi rezolve problemele interne. Din punctul nostru de vedere, aceasta va înrăutăţi şi mai mult situaţia', a declarat jurnaliştilor Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse.

Rusia nu încetează să denunţe extinderea spre est a NATO, alianţă militară condusă de SUA, drept o ameninţare pentru securitatea sa.

Convorbirea telefonică între Zelenski şi Stoltenberg intervine pe fondul tensiunilor ruso-ucrainene crescute, Kievul acuzând Rusia de comasarea de trupe şi echipamente la frontierele sale din nord şi est, precum şi în peninsula Crimeea, anexată de Rusia.

Aceste schimburi de declaraţii belicoase şi intensificarea confruntărilor armate cu separatiştii proruşi în Donbas suscită temeri privind escaladarea conflictului început în 2014.

Secretarul general al NATO şi-a exprimat marţi 'îngrijorarea' faţă de activităţile militare ruse în Ucraina, în cadrul discuţiei telefonice cu preşedintele Volodimir Zelenski. 'I-am telefonat preşedintelui Zelenski pentru a-mi exprima profunda preocupare faţă de activităţile militare ale Rusiei în Ucraina şi în jurul ei şi faţă de încălcările continue ale încetării focului', a explicat Jens Stoltenberg într-o postare pe Twitter. 'NATO susţine ferm suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei şi rămânem ataşaţi parteneriatului nostru strâns', a adăugat el.

Ucraina anunţase încă în decembrie că speră să se alăture în 2021 la Planul de acţiune în vederea aderării (MAP) la NATO, o etapă preliminară aderării, în pofida opoziţiei Moscovei şi a conflictului armat cu separatiştii sprijiniţi militar şi financiar de Rusia.

Susţinute în special de SUA, Polonia şi ţările baltice, Ucraina şi Georgia, care cooperează strâns cu Alianţa Nord-Atlantică, îşi exprimă de câţiva ani dorinţa de a adera la NATO.

Kievul şi Tbilisi au sperat să adere la MAP în timpul Summitului NATO din mai 2008 de la Bucureşti, dar mai multe capitale occidentale, în special Parisul şi Berlinul, nu au susţinut această idee, pentru a menaja Rusia.

Trei luni mai târziu, un război fulger de cinci zile între Georgia şi Rusia s-a soldat cu înfrângerea Tbilisi-ului şi cu recunoaşterea independenţei Osetiei de Sud şi a Abhaziei - două regiuni separatiste georgiene - de către Moscova.

În 2014, Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea, după o revoluţie prooccidentală în Ucraina. Peste câteva săptămâni, un conflict armat a izbucnit în estul Ucrainei cu rebelii separatişti proruşi.

Evoluţiile din ultimele săptămâni la frontiera dintre Rusia şi Ucraina au generat însă temeri privind reluarea ostilităţilor la scară mare.

Reprezentanţi ai ţărilor membre ale Alianţei s-au reunit la 1 aprilie pentru 'un schimb de opinii cu privire la securitatea în regiunea Mării Negre', a indicat un purtător de cuvânt al NATO.

'Acţiunile destabilizatoare ale Rusiei subminează eforturile desfăşurate pentru a dezamorsa tensiunile datorită acordului din 27 iulie 2020 negociat de OSCE', a spus purtătorul de cuvânt citat. 'Rămânem vigilenţi şi continuăm să monitorizăm situaţia îndeaproape', a adăugat acesta.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Acesti jidani imputiti, fac tot posibilul sa ii provoace pe rusi. Poporul ales , face tot posibilul sa destabilizeze Europa. Ai dracu evrei imputiti.... Nici intre ei nu se mai halesc.. Astia cred ca banii lor inseamna totul... Uite ca lumea, nu mai crede in pandemie.... La mooie, jidani imputiti..
1
6
Americanii imperialisti cauta razboiul cu lumanarea. Ba ii provoaca pe rusi prin intermediari,ba pe chinezi. Ba, dar numai voi vreti sa fiti stapanii lumii. Uite ca mai aspira si altii.
6
9

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614