Kremlinul spune că americanii capturaţi în Ucraina sunt responsabili de 'crime'
Kremlinul a declarat luni că americanii capturaţi în Ucraina sunt "mercenari" angajaţi în activităţi ilegale şi trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru "crimele" comise, a relatat agenţia de presă rusă RIA, preluată de Reuters.
Dmitri Peskov
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a fost de asemenea citat de agenţia rusă declarând că Convenţia de la Geneva nu se aplică acestor bărbaţi deţinuţi întrucât ei nu făceau parte din trupele regulate. Ei au tras în militari ruşi şi le-au pus viaţa în pericol, a adăugat el, citează Agerpres.
Printre altele, Peskov a spus că jucătoarea americană de baschet Brittney Griner, care a fost reţinută în Rusia, se confruntă cu urmărirea penală, de asemenea potrivit agenţiei ruse de presă de stat RIA, preluată de Reuters.
"De ce ar trebui să o numim ostatică? Ea a încălcat legea rusă, acum se confruntă cu urmărirea penală', declară Dmitri Peskov citat de RIA într-un interviu acordat televiziunii americane MSNBC.
"Nu este vorba despre a fi luat ostatic", a insistat el.
Vedeta americană de baschet Brittney Griner se află în prezent în arest preventiv pentru transport de stupefiante în Rusia, unde venise să joace. Arestarea ei în februarie a trecut aproape neobservată în contextul declanşării ofensivei ruse în Ucraina, aminteşte France Presse.

Au infiltrat fel si fel de trupe pentru a macelari civili si soldati, ca sa arate prostimii de la tv ''crimele oribile ale Sarbilor ''. La fel se intampla si in Ucraina.... Daca le iese pasenta , adio Ucraina Stat Independent , va fi o noua colonie a europenilor si americanilor...jaf la drumul mare ! Ca si exemplu , traim aceste clipe la noi acasa , Romania !
arde-i ,arde-i tu-le mama lor de yankei
cum sa fie mercenarii americani responsabili de crime? Niciodata!
Preşedintele american Joe Biden a parafat marţi ratificarea de către Statele Unite a aderării Suediei şi Finlandei...129
Conflictul cu Rusia nu se va încheia până când Peninsula Crimeea de la Marea Neagră, care a fost anexată de...122
Numărul noilor permise de şedere emise în Uniunea Europeană a urcat anul trecut la nivelurile de dinaintea pandemiei...118
Trei martori oculari au declarat marţi agenţiei Reuters că au auzit explozii puternice şi au observat o coloană de...365


ConstanțaUmiditate: 61%
Vânt: 9.68 m/s
Presiune: 1014 milibari

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, miercuri seara, într-o conferinţă de presă, că...135
Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Toronto,...275
Antrenorul Adrian Mutu, instalat la conducerea tehnică a echipei FC Rapid în luna martie a acestui an, şi-a prelungit...227
Turneul final al Cupei Mondiale din Qatar va începe cu o zi mai devreme decât era programat, dacă biroul de...309


La data de 9 august a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche - 2...471
Căutările celor 2 persoane dispărute în mare, la Costinești, au fost reluate în cursul dimineții de miercuri, 10...703
Zona strict protejată Sărături-Murighiol şi caii sălbăticiţi din pădurea Letea au fost afectaţi din cauza...382
Fostul premier Victor Ponta consideră că se discută prea mult despre pastilele de iod și prea puțin despre criza...282
Numărul cetăţenilor ucraineni cu contracte de muncă în România a ajuns, miercuri, la 6.431, a declarat ministrul...182
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, că în continuare se desfăşoară analize la nivelul fiecărui minister...240
ANAF încearcă să-l execute silit pe George Simion, după ce mai multe amenzi primite de acesta în timpul pandemiei...598
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3492
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2722
A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5264
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4117
Originar din Ucraina şi unul dintre cei mai buni balerini din lume, Sergei Polunin a fost adesea numit rebel. Acum a...161
Johnny Depp, vedeta seriei de filme ''Pirates of the Caribbean'', în vârstă de 59 de ani, pare să fie într-o...115
Actriţa de la Hollywood Anne Heche era luni în continuare spitalizată în stare critică, comatoasă şi conectată...154
Lamont Dozier, unul dintre cei mai importanţi cantautori şi producători de muzică soul, care a colaborat cu The...114
Numărul noilor permise de şedere emise în Uniunea Europeană a urcat anul trecut la nivelurile de dinaintea pandemiei...118
Peste 3.000 de civili au fost evacuaţi din regiunea Doneţk, aflată în estul Ucrainei, după ce autorităţile au...109
Trei martori oculari au declarat marţi agenţiei Reuters că au auzit explozii puternice şi au observat o coloană de...365
Negocierile de la Viena pentru reluarea acordului nuclear dintre puterile internaţionale şi Iran au luat sfârşit...260
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că discuţia despre iodura de potasiu a fost politizată în mod...125
O cercetare recentă realizată pe șoareci a scos la iveală faptul că expunerea timpurie la antibiotice poate avea...122
Tumorile care se dezvoltă la nivelul unuia dintre rinichi pot fi de natură benignă sau malignă. De multe ori,...119
Comisia Europeană (CE) a rezervat, la compania americană în domeniul biotehnologiei Moderna, 15 milioane de doze...121
aveti perfecta dreptate