REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
12.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

L-a turnat pe Lotreanu poliţiştilor şi s-a ales cu picioarele rupte

L-a turnat pe Lotreanu poliţiştilor şi s-a ales cu picioarele rupte

Replica API 17 februarie 2012 | 00:00 129

Coincidenţă sau răzbunare?

Coincidenţă sau răzbunare?

Un accident nu prea grav, petrecut anul trecut, în luna aprilie, în Mamaia, ar părea, la prima vedere banal, fără nici un element care să-l scoată în evidenţă cu ceva. Un tip cu un autoturism l-a accidentat uşor pe un tânăr, rănindu-l la picior. Nimic spectaculos, însă, coincidenţă sau nu, victima tocmai primise o serie de ameninţări de la "cineva" că îi va rupe picioarele, fiindcă l-a "turnat". În speţă, pe data de 12 aprilie 2011, în jurul orei 16:45, Cosmin Octavian Bîgiu se afla lângă unui jeep defect, situat în zona Service Active din apropierea hotelului Condor din Mamaia, pe partea dreaptă a drumului, cu roţile din dreapta pe spaţiul verde. La un moment dat, Bîgiu a auzit un zgomot de frânare, iar când a întors capul, a văzut că din spate venea un Matiz la numai câţiva metri de el, care se apropia. Bîgiu a dat să se refugieze în faţa jeep-ului staţionat, însă Matizul i-a acroşat piciorul stâng, rănindu-i glezna. Au fost solicitaţi poliţiştii de la Rutieră care au sosit şi au început cercetările în acest caz. Şoferul Matizului a fost identificat ca fiind Florin Cristea, angajat al unui fast-food. Interesant este faptul că victima, Cosmin Octavian Bîgiu, este unul dintre foştii "colaboratori" ai lui Alexandru Lotreanu, fiul fostului şef al Secţiei 1 Poliţie. Atât Lotreanu, cât şi Bâgiu sunt cercetaţi pentru operaţiuni financiare frauduloase, după ce au fost prinşi în flagrant cumpărând produse cu carduri false. Colaborarea dintre cei doi pare să fi luat sfârşit în momentul în care Bîgiu ar fi dezvăluit anumite aspecte poliţiştilor, care îl încriminau şi mai mult pe Lotreanu. Potrivit surselor noastre, cu puţin timp înaintea producerii accidentului, Lotreanu l-ar fi ameninţat, pe cel care l-a "turnat", că va pune pe cineva să îi rupă picioarele. Faptul că a fost victimă a unui accident în care s-au adeverit ameninţările lui Lotreanu ar putea fi o coincidenţă, însă oamenii legii urmează a stabili cu exactitate dacă a fost vorba despre o răzbunare sau un simplu accident care nu are legătură cu infractorul Alexandru Lotreanu.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272