REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
18.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

La 67 de ani, și-a omorât soția pentru că nu a vrut să facă dragoste cu el

La 67 de ani, și-a omorât soția pentru că nu a vrut să facă dragoste cu el

Virgil STOIAN 5 iunie 2023 | 00:00 3421

Consumul de alcool duce mai întotdeauna la comiterea unor fapte regretabile. Este și cazul lui Lizar S., de 67 de ani, care, după ce a consumat 200 de ml de vodcă, s-a dus peste soția sa, solicitându-i acesteia să întrețină raporturi sexuale. Pentru că a refuzat, bărbatul a lovit-o, iar în urma loviturilor, femeia a decedat, la spital.

La 67 de ani, si-a omorat sotia pentru ca nu a vrut sa faca dragoste cu elFoto cu caracter ilustrativ

Potrivit rechizitoriului, unul dintre fiii cuplului a sesizat, prin apel 112, că mama sa fusese agresată fizic, de soțul său, în propria locuință. Deplasându-se la fața locului, polițiștii i-au identificat pe cei doi copii ai cuplului. Aceştia au condus organele de poliţie într-un dormitor situat într-un corp de casă unde, căzută lângă un pat, se afla mama lor. Aceasta prezenta semne vizibile de violenţă atât la nivelul capului cât şi a feţei, sângerând abundent în zona gurii şi a nasului, iar pe hainele sale, pe podeaua camerei în care a fost găsită, pe pereţi, pe tocul uşii de acces şi pe clanţa acesteia, au fost relevate mai multe urme brun-roşcate, cu aspect de sânge. Victima  era conştientă, însă nu putea vorbi. Ea a fost transportată de un echipaj de ambulanţă la Spitalul Clinic de Urgenţă Constanţa, în vederea acordării de îngrijiri medicale. La trei zile de la incident, victima a decedat la spital, din cauza rănilor.

La 67 de ani, si-a omorat sotia pentru ca nu a vrut sa faca dragoste cu el

Bărbatul și-a recunoscut vina

Fiind audiat în calitate de suspect/inculpat cu privire la agresiunea comisă asupra soției sale, la data de 23.01.2023, Lizar S. a recunoscut aspectele reținute în sarcina sa, precizând că în dimineaţa respectivă, în timp ce se afla la domiciliu și după ce a consumat aproximativ 200 ml. de votcă, în jurul orei 12:00, s-a deplasat la uşa corpului de clădire în care locuia soţia sa. Acesta i-ar fi transmis soției sale că dorea ,,să facă dragoste”, însă femeia l-a refuzat şi i-a aruncat spirt în ochi. În acest context, a lovit-o de ,,2-3 ori cu palma peste faţă”, iar victima s-a dezechilibrat şi a căzut la podea, între dormitor și holul imobilului. În continuare, inculpatul a precizat că, în momentul în care a plecat din încăpere, femeia se ridicase de la sol. După ce a conştientizat ce a făcut, a luat o funie şi a prins-o de bara uscătorului din faţa uşii de acces în locuință, având intenția de a se spânzura, însă, ulterior, s-a răzgândit.

Magistrații din cadrul Tribunalului Constanța au decis condamnarea lui Lizar S. la 11 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte. Sentința a fost dată pe 30 mai și nu este definitivă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
daca femeia supravietuia lua o amenda sau 1 an cu suspendare; problema este ca legislatia incurajeaza violenta prin pedepse foarte usoare sau nici o pedeapsa - aici si cei care ancheteaza au o parte de vina - pentru acte de violenta si din cauza asta cazurile de violenta s-au inmultit mult in ultimele decenii; peste 99% sunt convinsi ca scapa nepedepsiti si au dreptate
2
0
Interziceti alcoolul! Simplu.
4
0
1-0 pentru sot
2
5
Sexul ucide!!
1
5
Rochiță roz si pă secție o sa aiba parte de multa dragoste.Dragoste multa deasă și groasă mai mai peste tooooot.
9
5

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367