REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
16.4° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

La 84 de ani, a băut în cârciumă şi apoi s-a aruncat în Canal

La 84 de ani, a băut în cârciumă şi apoi s-a aruncat în Canal

Replica API 6 decembrie 2011 | 00:00 81

Dramă

Dramă

O bătrână trecută de pragul vârstei de 80 de ani a ales să-şi încheie socotelile cu viaţa într-un mod bizar pentru o persoană ajunsă la această vârstă. Femeia şi-a petrecut ultimele momente din viaţă într-o cârciumă din Năvodari, unde, spun martorii, ar fi consumat băuturi alcoolice, după care s-a deplasat pe podul CFR de la Năvodari, unde a sărit în gol în apa rece a Canalului Dunăre-Marea Neagră. Un trecător a zărit corpul neînsufleţit, în jurul orei 11:40, după care a sunat imediat la 112. La faţa locului a ajuns imediat un echipaj de pe ambulanţă şi mai mulţi poliţişti de la Poliţia Transporturi. Medicii au încercat să o resusciteze, însă rezultatul a fost negativ şi nu au mai avut ce face decât să constate decesul. În urma cercetărilor, poliţiştii au identificat-o ca fiind Finora Tache, de 84 de ani, din Năvodari. Iniţial se credea că ar fi avut ceva probleme psihice, însă, tot în urma cercetărilor, oamenii legii au fost informaţi că nu a avut absolut nici o problemă de ordin psihic, singurele neajunsuri cu care s-ar fi confruntat erau legate de viaţa de familie. Bătrâna stătea la o nepoată din Năvodari, iar unii martori spun că nu prea se mai înţelegea bine cu aceasta în ultimul timp. De mai multe ori, femeia a fost văzută prin cârciumi. Cadavrul a fost depus la morgă.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272