REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
12.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

La Constanţa, carnea de miel ar putea avea acelaşi preţ ca anul trecut

La Constanţa, carnea de miel ar putea avea acelaşi preţ ca anul trecut

Replica API 12 martie 2013 | 00:00 1247

Se apropie Paştele

Se apropie Paştele

Potrivit lui Sorin Minea, preşedintele Romalimenta, producătorii ar putea scumpi carnea de miel, în perioada Paştelui, cu 5-7%, pentru a-şi acoperi cheltuielile. "Carnea de oaie, pe post de import, s-a scumpit cu peste 60%, produsele finite s-au scumpit şi ele, în cursul anului trecut, doar cu vreo 15%, tocmai pentru a câştiga piaţa. Este normal ca anul acesta să urmeze majorări de preţ pentru a acoperi cheltuielile. Nu scumpiri de 30%, 50% sau 60%, dar putem vorbi de cinci procente, şase procente, chiar şapte procente în plus la preţul cărnii de miel. Ideea de bază este că de Paşti concurenţa este aşa de puternică încât sărbătoarea se încheie cu vânzare în pierdere, nu în profit. Vinzi mai mult cantitativ, dar nu faci profit", a susţinut Minea. În Constanţa, anul trecut carnea de miel s-a vândut mult mai ieftin decât în alte zone ale ţării, la preţul de 21,9 lei pe kilogram. "Anul trecut am avut o discuţie cu producătorii şi, în urma acesteia, nu au plătit locul în piaţă pentru a menţine un cost scăzut, de 21,9 lei pe kilogram, în aşa fel încât să-şi poată permite oricine să cumpere. În ţară s-au vândut şi cu 25 de lei, sau chiar cu 30 de lei kilogramul. Anul acesta cred că va fi puţin mai scumpă, pentru că toate s-au scumpit, dar este mult prea devreme să mă pronunţ. Deocamdată sunt doar zvonuri că va fi mai scumpă cu 5% decât anul trecut. Producătorii vor trebui să obţină o hârtie de autorizare de la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor cu aproximativ două săptămâni înainte de Paşti. Comercializarea propriu-zisă va începe cam cu 10 zile înainte. Noi avem o foarte bună colaborare cu Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, care ne-a pus la dispoziţie medici, care stau chiar în hală şi prelevează din organele animalelor vândute mostre, pentru a se asigura de calitatea acestora. Înainte, animalele trebuie să treacă prin abator atât la nivelul hârtiilor, cât şi la nivel fizic. Carnea obţinută este ştampilată şi de abia apoi comercializată. În funcţie de discuţiile de anul acesta cu producătorii şi în funcţie de mai mulţi factori, se va stabili preţul cărnii de miel", a declarat, pentru "Replica", Nicolae Fronescu, directorul Direcţiei de Pieţe, Târguri şi Oboare din Constanţa.

Marieta ŞTEFAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212