REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.3° Constanța Dum., 15 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7644
9.3° Constanța Duminică, 15 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7644
 

La CONSTANȚA, metoda ‚DETERGENTUL’ s-a transformat în metoda ‚PROFI’

La CONSTANȚA, metoda ‚DETERGENTUL’ s-a transformat în metoda ‚PROFI’

Replica API 14 septembrie 2021 | 22:48 20344

Gabriela Șerban a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt. Aceasta este acuzată că, sub pretextul că este reprezentant Profi și oferă produse gratuite clienților fideli a pătruns în locuințele a două persoane de unde a sustras bani, prejudiciul fiind de 20.000 de lei. Este doar una dintre multele metode prin care infractorii reușesc să păcălească oamenii de bună credință.

La CONSTANȚA, metoda ‚DETERGENTUL’ s-a transformat în metoda ‚PROFI’

De-a lungul timpului, infractorii au dezvoltat numeroase metode mai mult sau mai puțin ingenioase prin intermediul cărora să obțină bani înșelând diverse persoane, cu preponderență cele trecute de prima tinerețe. Fie că este vorba de metoda ”deratizarea”, când sub pretextul că sunt angajați ai unor servicii de deratizare, infractorii încearcă să primească accesul în locuință, fie că este vorba de metoda ”străinul” prin care infractorii motivează că nu sunt din localitate, spun că au o urgenţă medicală (de obicei spun că sunt cetăţeni străini şi vorbesc stricat limba română) şi nu au bani româneşti asupra lor, solicitându-le victimelor să le schimbe sume în valută. Iau banii şi lasă garanţie o geantă, spunând că au valută sau bunuri de valoare și că se vor întoarce. O altă metodă este ”detergentul”, în care falși vânzători bat la ușa victimelor și oferă produse de curățenie gratuită sau la prețuri promoționale. Ei bine, la Constanța această metodă s-a reinventat cu numele de metoda Profi, Gabriela Șerban dându-se drept angajat acestui magazin pentru a păcăli două persoane.

Cum a acționat inculpata

Gabriela Șerban se dădea drept angajat Profi, iar în felul acesta a reușit să păcălească două persoane pentru a le intra în casă. Aici, infractoarea sub pretextul schimbării unei hârtii de 200 de lei, observa unde țin banii persoanele pentru ca apoi să îi jefuiască într-un moment de neatenție. De fiecare dată, hoața le-a lăsat păgubiților mai multe obiecte cosmetice, reușind să plece cu 2500 respectiv 18.100 de la cele două victime.

La CONSTANȚA, metoda ‚DETERGENTUL’ s-a transformat în metoda ‚PROFI’

Inculpata este recidivistă

Magistrații din cadrul Judecătoriei Constanța au constatat că inculpata este recidivistă, iar în urma contopirii pedepselor au condamnat-o pe aceasta la 2 ani și 290 de zile de închisoare. Decizia a fost comunicată pe 10 septembrie și nu este definitivă.

Citește și Ce metode au mai inventat infractorii să îți intre în casă!

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Prin publicarea unui comentariu, utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de aceste reguli și este de acord să le respecte.
mai cinstit era pe varianta.....
4
1
revine la meseriile de baza!
9
0