REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.9° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
13.9° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

La Galaţi nu au fost realizate prospecţiuni privind gazele de şist

La Galaţi nu au fost realizate prospecţiuni privind gazele de şist

Replica API 9 octombrie 2013 | 00:00 324

La Galaţi nu au fost realizate prospecţiuni privind gazele de şist

Comisarii Gărzii de Mediu au finalizat verificările la exploatările OMV Petrom din apropierea zonei seismice de la Izvoarele şi au întocmit un raport pe care l-au înaintat Prefecturii Galaţi, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al prefecturii, Petrica Paţilea Crângan. Potrivit raportului de control, în perimetrul verificat, Schela - Independenţa - Slobozia Conachi, nu se realizează exploatarea gazelor naturale şi nu au fost realizate prospecţiuni privind gazele de şist. De asemenea, societatea deţine autorizaţii de mediu pentru activităţile desfăşurate, activităţi ce includ extracţia petrolului brut, servicii conexe, transporturi prin conducte şi depozitări. Autorizaţiile de mediu stabilesc obligativitatea monitorizării factorilor de mediu, iar din documentele prezentate rezultă că nu sunt depăşiri ale indicatorilor monitorizaţi. În ceea ce priveşte injectarea apelor de zăcământ, aceasta se realizează conform tehnologiei prevăzută în autorizaţia de mediu şi autorizaţia de gospodărire a apelor, scrie agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere