REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° Constanța Mie., 16 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7584
16.1° Constanța Miercuri, 16 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7584
 

La începutul săptămânii viitoare, la consultările de la Cotroceni, ar putea ieși fum alb pentru viitorul premier!

La începutul săptămânii viitoare, la consultările de la Cotroceni, ar putea ieși fum alb pentru viitorul premier!

Robert NENCIU 25 mai 2026 | 00:00 797

La începutul săptămânii viitoare, la consultările de la Cotroceni, ar putea ieși fum alb pentru viitorul premier, au dezvăluit surse bine informate. Potrivit informațiilor intrate în posesia noastră, pentru viitorul Executiv s-ar fi strâns deja voturile necesare în Parlament, fără sprijinul parlamentarilor AUR. De altfel, aceasta este o variantă dorită și de președintele României, Nicușor Dan. Conform surselor citate, noul premier ar urma să fie unul independent.

La inceputul saptamanii viitoare, la consultarile de la Cotroceni, ar putea iesi fum alb pentru viitorul premier!

„Luni sau marți ar trebui să iasă fum alb pentru numele viitorului premier. S-au strâns deja voturile necesare în Parlament, pentru învestirea unui nou Guvern fără sprijinul AUR”, ne-au spus sursele citate.

Sursele menționate ne-au mai precizat că noul premier va fi unul independent față de fosta Coaliție PNL-PSD-UDMR-USR, dar mai degrabă un prim-ministru politic decât unul tehnocrat. Vorbim de un nume-surpriză, potrivit surselor citate.

În spațiul public s-a vehiculat numele lui Eugen Tomac, europarlamentar și consilier onorific al președintelui Nicușor Dan. Aceasta ar fi, fără doar și poate, o variantă dorită de Cotroceni.

Dar rămâne de văzut dacă această variantă va fi și cea agreată cu liderii forțelor pro-occidentale ce vor participa la consultările de săptămâna viitoare.

Întrebat despre varianta unui Guvern PSD-AUR-PACE, Sorin Grindeanu, șeful social-democraților, a respins scenariul creării unei majorități cu Alianța pentru Unirea Românilor.

„În urmă cu câteva zile, când am fost la consultări, am spus și înainte de asta, că nu facem majoritate cu AUR. Am spus aceste lucruri.

Și că, evident, a doua linie roșie e cea legată de o majoritate în fosta coaliție care să ducă, dacă s-ar putea constituțional, deși nu se poate, iarăși la un management de tip Ilie Bolojan, ceea ce PSD-ul nu poate să susțină", a subliniat liderul social-democraților.

După ce a ieșit de la consultările de la Palatul Cotroceni, Gigi Becali, deputat neafiliat, a aruncat în spațiul public o informație-surpriză. Potrivit lui Gigi Becali, în PNL sunt anumite grupări care ar susține un guvern minoritar, „numai că le e frică de Ilie Bolojan”.

„Ce să fiu eu de acord cu Ilie Bolojan? Hai să vă dau din casă! Și președintele mi-a spus. PNL-ul ar face, sunt anumite grupări din PNL care ar susține un guvern minoritar, dar numai că le e frică de Bolojan”, a spus latifundiarul din Pipera.

Săptămâna viitoare, președintele Nicușor Dan va chema partidele la o nouă serie de consultări. Tot atunci, potrivit surselor noastre, șeful statului ar urma să anunțe numele premierului desemnat, potrivit stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere