REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.8° ConstanÈ›a Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
15.8° ConstanÈ›a Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

La liceul din oraşul Băneasa, elevii fac limba română cu un învăţător

La liceul din oraşul Băneasa, elevii fac limba română cu un învăţător

Replica API 18 februarie 2013 | 00:00 282

Profesorul titular nu poate ajunge la cursuri

Profesorul titular nu poate ajunge la cursuri

Ce se întâmplă în liceele constănţene când un profesor are o problemă şi nu poate ţine cursurile? Este înlocuit cu un învăţător. Aceasta este situaţia de la Liceul Teoretic Băneasa, care a scos din sărite anumiţi părinţi, spunând că acest lucru este de neconceput întrucât învăţătorul nu poate preda la clasele de gimnaziu, neavând pregătirea necesară. Directorul unităţii de învăţământ, Ruxanda Ianul, a explicat cum de s-a ajuns în asemenea situaţie, şi anume că profesoara are mama în spital, în fază terminală.

Dacă zilele trecute, cadrele didactice se întrebau "încotro se îndreaptă învăţământul constănţean" dat fiind faptul că liceele "colcăie "de elevi ce nu ştiu nici măcar tabla înmulţirii, acum părinţii îşi pun aceeaşi întrebare, spunând că o mare parte din vină o poartă şi dascălii, întrucât nu se mai implică în activitatea didactică. Mai exact, un părinte se plânge despre faptul că la Liceul Teoretic Băneasa orele de limba română, la clasele V - VIII, sunt ţinute de o învăţătoare, care, potrivit plângerii, este pe post doar de paznic. Din câte se pare, acest lucru se întâmplă din pricină că profesorul respectiv, Mirela Macaşoi, are probleme de familie şi lipseşte de la cursuri de mai bine de două săptămâni. În această situaţie, părinţii se întreabă ce şcoală se mai face şi ce mai învaţă elevii, dar de unde şi pretenţiile învăţământului când răul pleacă, de fapt, de la rădăcină. "La Băneasa, de două săptămâni, profesoara de română n-a mai venit la clasă (probleme personale), o înlocuieşte o învăţătoare care stă pe post de paznic, doar atât. În primul rând, ca să se înveţe ceva trebuie ca profesorii să fie prezenţi la clase, ceea ce aici, la Băneasa, este facultativ", este mesajul unui părinte. Contactat de "Replica", directorul unităţii de învăţământ a recunoscut situaţia, însă a şi explicat motivele pentru care s-a ajuns la acest lucru. "Mama profesoarei de română este foarte bolnavă, a căzut şi şi-a fracturat bazinul, iar medicii nu au putut să intervină să o opereze şi este internată în spital, de săptămâna trecută. Mai mult decât atât, a făcut şi accident cerebral şi este pe sfârşite, ca să spun aşa. Profesoara a trebuit să se ducă, pentru că este singura fiică, să o vegheze zi de zi, noapte de noapte, pentru că nu are cine", a explicat Ruxanda Ianul, directorul Liceului Teoretic Băneasa. Însă, problema unei înlocuitoare a fost rezolvată (oarecum), fiind vorba de un cadru didactic ieşit la pensie. "În locul dânsei, la clasele a VI a, am trimis o învăţătoare foarte bună, iar la clasa a VIII-a, o profesoară care a ieşit la pensie, foarte bună, cu gradul I. Aceasta este situaţia. Dar lumea este răutăcioasă şi nu înţelege că toţi suntem oameni şi trecem prin astfel de situaţii. Cert este că am asigurat catedra. Este un caz de forţă majoră", a mai spus directorul.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108